spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
23-apr.-2024

Țara europeană care a sistat ajutorul financiar oferit Afganistanului. „Nu vom mai acorda niciun cent”

- Advertisement -

Germania a anunţat, marţi, că supendă asistenţa financiare acordată Afganistanului, din cauza preluării puterii de către insurgenţii talibani.

Germania a anunțat prin intermediul ministrului german al Dezvoltării, Gerd Müller, că suspendă asistenţa financiară acordată Afganistanului.

„În momentul de faţă, acţionăm pentru evacuarea din Afganistan a angajaţilor germani şi a colaboratorilor acestora din cadrul programelor pentru dezvoltare şi a colaboratorilor acestora”, a afirmat Gerd Müller.

Germania a acordat anul acesta 250 de milioane de euro Afganistanului, pentru proiecte de dezvoltare, iar în total ar fi trebuit să ofere 430 de milioane de euro, în 2021.

Guvernul Angela Merkel a avertizat săptămâna trecută că nu va mai acorda fonduri de asistenţă Administraţiei de la Kabul în situaţia în care insurgenţii talibani vor prelua puterea cu forţa.

„Nu vom mai acorda niciun cent Afganistanului, dacă talibanii vor prelua puterea, vor instaura Legea islamică şi vom institui un califat.

Fără ajutor internaţional, Afganistanul nu este un stat viabil”, a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, în urmă cu câteva zile, relatează Antena3. …https://www.romaniatv.net/germania-tara-europeana-care-a-sistat-ajutorul-financiar-acordat-afganistanului_5727393.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.