Tigãri de contrabandã, confiscate de politisti

La sfârsitul sãptãmânii trecute, politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreunã cu lucrãtori din cadrul Politiei municipiului Vaslui, Politiei municipiului Bârlad si Politiei municipiului Husi au desfãsurat o nouã actiune de prevenirea si combatere a activitãtilor ilegale în domeniul producerii si comercializãrii de tigarete. În cadrul actiunii au fost verificati 21 agenti economici, ocazie cu care politistii au ridicat în vederea confiscãrii 5.880 tigarete pentru care nu au fost prezentate documente legale de provenientã. Pentru neregulile constatate au fost aplicate si cinci sanctiuni contraventionale, în valoare de peste 5.000 lei, conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitãti comerciale ilicite. Politistii Biroului de Investigare a Fraudelor Bârlad l-au depistat pe T. Florin, în vârstã de 42 ani, domiciliat în municipiul Bârlad, în timp ce încerca sã comercializeze în piata din localitate 140 pachete tigãri de provenientã Republica Moldova, în valoare de 980 lei. Împotriva lui T. Florin a fost luatã mãsura sanctionãrii contraventionale cu amendã în cuantum de 1.000 lei, iar cele 140 pachete de tigãri au fost ridicate în vederea confiscãrii. Politistii vor continua actiunile pentru asigurarea respectãrii prevederilor legale în ceea ce priveste activitãtile de producere si comercializare a tigaretelor si de prevenire si combatere a activitãtilor ilicite în domeniu.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ