Toiul nuntilor

Acum câteva sãptãmâni, am vãzut filmul românesc „Nunta mutã”, cu o serie de mari actori de-ai nostri, care s-au întrecut în a se „distra” pe tãcute, fiind, în final, masacrati de cei care-l boceau pe Stalin. Bucurie si durere în acelasi timp, tragedie în final.

Întrebat de un tânãr, cum e mai bine, sã te însori ori nu, Socrate, care trãia sãracul de el cu Xantipa, un fel de Monica Tatoiu anticã, i-a rãspuns acestuia cã, oricum ai face, fie cã te însori, fie cã nu te însori, peste zece ani tot o sã-ti parã rãu… !

Ei bine, de plãcere, din politete, din obligatie uneori, mergem la nunti. Pentru bãrbati e mai simplu, la femei e greu de tot, haine noi, diferite, posete asortate cu pantofii, nevoia de bani pentru grijile casei si alte cheltuieli, pe care cu greu le acceptã bãrbatii, peste acestea adãugându-se traiul zilnic, care, – nu-i asa !? -, a devenit bun de tot, aproape pentru toti !

În fine, dupã post, mergem la nunti, uneori la sat, prin cãmine culturale si bodegi, la care cântã tot felul de ciudati care încearcã sã-i imite pe cei „la modã”, însã, absolut peste tot, pãrintii tinerilor se strãduiesc sã fie bine pregãtiti, amabili si plini de solicitudine. Mi-a rãmas în minte imaginea unei mirese cam agitatã, care a stat ea ce-a stat linistitã, apoi le-a arãtat tuturor un dans de pe meridiane orientale, de si-a bãgat socrii în sperieti. Si pe noi… Mirele nu zicea însã nimic. El iubea sincer.

Altã mireasã, în alt loc, stiindu-se ea cu trecut mai zbuciumat, voi sã compenseze prin hãrnicie, cãra farfurii, lãzi cu vin si apã mineralã, iar mai spre ziuã, am zãrit-o scotînd dopurile de plutã cu dintii. Mirele nu zicea nimic, fuma într-un colt, pentru cã nestiind sã joace, nu putea sã stea nici ascuns pe dupã cort, asa cã, zâmbea la toatã lumea si-i servea pe oameni, binevoitor, cu tigãri !

Ba, cu ani în urmã, la o nuntã prin judetul Bacãu, am avut norocul sã vãd si-o mireasã biatã ! Avea fata mai multe surori si, cum o gãteau ele într-o camerã cu sobã de teracotã încinsã, o mai cinsteau din când în când si cu câte-un gât de rachiu, asa cã, atunci când a început alaiul, fetele noastre, cu mireasa în frunte, mangã, o luau spre garduri. Si era un ghetus afarã… ! Mirele, ce sã zicã, sãracuî, le spunea la toti, fãrã sã-l fi întrebat nimeni, c-a vrut sã ia, neapãrat, o fatã mare ! Zãu cã o gãsise !

La altã nuntã, petrecerea a tinut o noapte, iar bãtaia trei zile. Nu vã spun localitatea, cã nu-i frumos, însã motivul trebuie sã-l stiti. Fata, destul de crudã, de altfel, se cam jucase pe dupã stoguri cu bãietii, fãrã sã aibã ea nicio vinã ! Se-aruncase, fãrã sã vrea, la o bunicã dinspre tatã, cam rea de muscã în timpul rãzboiului, înainte si dupã.

Frumosi mai sunt mirii tineri, cu pãrinti gospodari si stãpâni pe ei, înconjurati de prieteni, de neamuri si de cunostinte ! Frumoase obiceiuri la noi, exceptie fiind scena cu furatul miresei, o datã sau de douã ori pe noapte, în reluare ! La Bârlad, în urmã cu cîtiva ani, dupã ce-au furat mireasa, niste „smecheri”, care stiau ce poamã este, au adus-o dinspre ziuã, când lumea halea de-acum tortul ! Mirele n-a zis nimic. În seara aceea. Cea mai „bucuroasã” era însã soacra mare !

Cu una cu alta, fie nuntile în bordei, sãrãcãcioase, în palate, îndestulate, obisnuite, important este ca tinerii sã se înteleagã si sã se iubeascã, sã aducã pe lume copii, viata sã meargã înainte.

Sunt încã marcat de nuntile prietenilor la care am participat, iar la cei pe care nu i-am putut onora, îi rog sã mã înteleagã, mai trebuie sã trãim si noi ! În rest numai de bine, iar lui Jean de la Husi, felicitãri !

CORNELIU BICHINET




6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ