
FĂRĂ ȘMECHERII… Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, ascunsă într-un microbuz, cantitatea de 100 litri de motorină pe care un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova încerca s-o introducă ilegal în țară.
În ziua de 18 noiembrie a.c, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița /I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 25 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în R. Moldova. “În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în interiorul microbuzului, într-un loc închis, cantitatea de 100 litri de lichid inflamabil, ușor gălbui, cu miros perceptibil, aromatic, specific de motorină. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor accizabile în valoare totală de 850 de lei și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 de lei”, a precizat comisarul Irina Miciră, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.