Se împlinesc 91 de ani de la tragicul incendiu care, în Săptămâna Patimilor, a mistuit o bisericuţă de lemn din Costeşti (judeţul Argeş) şi, odată cu ea, a luat 116 vieţi, majoritatea copii. Psihologul Felicia Stere analizează, pentru „Adevărul”, drama unui sat întreg, care, în 1930, punea doliu la poartă. Biserica făcută scrum în Vinerea Mare a anului 1930 este, de departe, cea mai neagră tragedie care s-a abătut vreodată asupra judeţului Argeş. Aproape tot tineretul satului se adunase în acea seară, în lăcaşul sfânt, la Denia Prohodului. Lume era şi afară, căci în bisericuţa de lemn, veche de două secole se înghesuiseră deja peste 100 de suflete, mult prea multe pentru o încăpere cât o odaie. Slujba se derula, ca-n fiecare an, în Vinerea Patimilor şi chiar nimic nu prevestea coşmarul ce avea să-nceapă de la o clipă de neatenţie. O lumânare a aprins panglica unei coroane cu flori poleite în ceară, dar flacăra a fost stinsă îndată şi nimeni nu a dat vreo importanţă incendiului. Numai că o scânteie a ajuns în podul bisericii, acolo unde, ca-n toate lăcaşele creştin-ortodoxe de la acea vreme, se stivuiau coroanele mai vechi (obiceiul punerii lor în cimitir, ca-n zilele de azi, s-a încetăţenit abia după nenorocirea de la Costeşti). Pe nesimţite, coroanele din pod au luat foc, iar flăcările au ajuns şi la acoperişul de şindrilă.
O soluţie tehnică fatală
Lumea s-a panicat. Toţi cei aproape 130 de oameni s-au îmbulzit, de spaima fumului, spre singura ieşire – şi aia îngustă – ce dădea spre pridvor şi apoi spre uşa, care, la vreme aceea, ca-n foarte multe biserici, se deschidea spre interior. O soluţie tehnică ce avea să le fie fatală acelor oameni, căci tocmai corpurile care se îngesuiau să iasă deodată o împingeau în sens opus c-o forţă mai puternică celei de-afară, unde părinţii şi bunicii se chinuiau şi ei să-npingă uşa spre interior ca să-i elibereze pe captivi. În toată această nebunie şi zbatere de forţe, sub fumul dens, oamenii dinăuntru au început să cadă seceraţi pe rând. Cu ultimele forţe, cei încă în picioare aveau să treacă peste trupurile prăbuşite în căutarea unei guri de aer. E greu de imaginat cum numai 14 din cele 130 de persoane din lăcaş au reuşit să iasă sau să fie scoase din biserică prin cele câteva găuri făcute cu topoarele de rudele de-afară.
Citeste mai mult: adev.ro/qseq4e
