Tragedie la Huși! Un tânăr, student în Danemarca, găsit decedat în camera de cămin!

Răzvan Ionuț Pădineanu

SFÂȘIETOR… Tragedie de neînchipuit pentru o familie din Huși! Unicul fiu, student la o Universitate din Horsens, Danemarca, a fost descoperit fără viață de colegii cu care locuia într-un cămin studențesc. Răzvan Ionuț Pădineanu era unicul fiu al secretarei comunei Bunești Averești, Daniela Pădineanu, iar cei care cunosc bine familia spun că băiatul era un copil deosebit de bun, educat și liniștit, pasionat de IT. “Cu tot sufletul suntem alături de familia Pădineanu, pentru că și doamna și soțul ei lucrează în Primăria Bunești Averești. Nu avem cuvinte, suntem șocați, suntem cu toții înmărmuriți. Cum se poate una ca asta? Ferească Dumnezeu pe toată lumea, că toți suntem părinți. Cum oare să poată cineva trece peste o asemenea durere!? E cumplit!”, spun colegii de serviciu ai soților Pădineanu. 

Se pare că o afecțiune cardiacă ar fi cauza decesului. Părinții sunt în aceste momente în Danemarca, spun apropiații, pentru a-și aduce fiul acasă, la Huși. “Răzvan terminase liceul la Huși, a făcut la Cuza Vodă. Un copil bun, educat, foarte bun la Informatică. A fost admis la Universitatea din Danemarca, unde se pregătea să fie un bun profesionist în acest domeniu. Părinții îl iubeau ca pe ochii din cap, vă dați seama. Singurul lor copil! E sfâșietor. Nu există cuvinte, nu există nimic ce ar putea explica așa ceva. Doamne ferește la fiecare, de asemenea durere”, spun apropiații familiei. Pentru aducerea în țară a trupului neînsuflețit s-au mobilizat mai multe persoane, români stabiliți în Danemarca, iar solidaritatea a fost una remarcabilă. “Un copil ca un înger. Nu bea, nu fuma, învăța bine, se purta frumoas cu toată lumea. Era cea mai mare bucurie a părinților! E nedrept. Dumnezeu să îl aibă mereu în pază”, a fost mesajul zecilor de mesaje de condoleanțe, transmise familiei.




5 COMENTARII

  1. DLE Aha , esti neam cu Sosoalca ?? Ai aceeasi fluturi in cap ?? Tu nu te-ai vaccinat niciodata ?? Ceausescu nu te mai intreba daca vrei !! si bine a facut !

LĂSAȚI UN MESAJ