spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Traian Băsescu nu a mai făcut declaraţii publice de peste patru luni. Am aflat motivul chiar de la el. “Voi vorbi după”

- Advertisement -
Traian Băsescu (69 de ani) a evitat de câteva luni să mai iasă cu declarații în public, preferând tăcerea în locul atitudinii combative cu care obișnuise publicul.
Traian Băsescu (69 de ani) este în prezent europarlamentar, dar nu doarme neapărat linștit, în contextul în care pe 5 noiembrie secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va începe judecarea recursului formulat de fostul președinte în dosarul în care demnitarul a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii.Prima veste proastă a venit pentru Traian Băsescu pe 7 septembrie anul curent, când Camera Deputaților a votat ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de șef al statului să fie retrase în cazul în care se dovedește că aceștia au avut calitatea de colaborator al Securității.

În septembrie 2019, Traian Băsescu a fost declarat oficial colaborator al Securității

”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.

Anterior, în septembrie 2019, Băsescu fusese declarat oficial colaborator al Securității, după ce instanța a admis acțiunea Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, deși ani în șir nu i se imputase nimic de acest gen fostului președinte. …https://www.fanatik.ro/exclusiv-traian-basescu-nu-a-mai-facut-declaratii-publice-de-peste-patru-luni-am-aflat-motivul-chiar-de-la-el-voi-vorbi-dupa-19763396

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.