spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Traseu redus al microbuzelor spre Delea-sat

- Advertisement -

Începutul anului 2011 a debutat cu o veste mai putin plãcutã pentru locuitorii satului Delea din apropierea Vasluiului. Dupã ce în primele douã zile ale anului microbuzele apartinând Transurb SA Vaslui au circulat (e drept, cu program redus, ca de sãrbãtori), din prima zi lucrãtoare, de pe trei ianuarie, acestea având traseul micsorat fatã de anul trecut, doar pânã la barajul Delea, respectiv pânã la limita municipiului Vaslui, distanta de 3 Km de la actualul punct terminus pânã în sat urmând a fi parcursã pe jos de cei care au treabã în oras. O delegatie a locuitorilor satului s-a prezentat, în dimineata de 3 ianuarie, la conducerea societãtii de transport vasluiene cu o listã de persoane care doresc reinstituirea vechiului traseu. Conform Directorului General Transurb Sa, ing. Ileana Daniel, traseul valabil pânã la sfârsitul anului a suferit modificãri din cauza drumului foarte prost care a dus la defectarea, în mai multe rânduri a microbuzelor de pe aceastã rutã. “Nu este vorba doar de costul pieselor, foarte scumpe pentru microbuzele Iveco care fãceau acest traseu, sau de costul reparatiilor, cât de faptul cã piesele sunt aduse tocmai de la Bucuresti, ceea ce înseamnã cã trebuie sã descompletãm alte trasee pentru a asigura continuitatea pe perioada reparatiilor, acestea luând si mult timp. În plus, Transurb are obligatia, conform statutului, sã instituie rute doar pe raza municipiului Vaslui, si, desi satul Delea apartine de comuna Zãpodeni, existând multe cereri din partea localnicilor, multi cu copii la scoalã sau cu serviciul în municipiu, multã vreme am încercat sã mentinem acest traseu, dar acum nu mai avem posibilitatea, din cauza pierderilor financiare înregistrate de societate pe acest traseu.”, declarã Directorul General Transurb SA Vaslui, ing. Ileana Daniel. Drumul care face legãtura între sat si limita cu municipiul Vaslui este unul agricol, plin de gropi, care la orice ploaie devine efectiv impracticabil din cauza noroiului, iar conducerea societãtii de transport este hotãrâtã sã mentinã actualul traseu pânã la reabilitarea drumului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.