spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Tribunalul Giurgiu și-a motivat decizia eliberării lui Liviu Dragnea: „Comportament exemplar în detenție”

- Advertisement -

Pe durata detenţiei Liviu Dragnea a avut un comportament exemplar, o atitudine decentă şi civilizată faţă de personalul unităţii şi nu a stabilit relaţii conflictuale cu ceilalţi deţinuţi, se arată în motivarea deciziei prin care Tribunalul Giurgiu a dispus, pe 15 iulie, eliberarea condiţionată din închisoare a fostului lider PSD.

Cele două judecătoare din complet, Adriana Pencea şi Oiţa Ghiţă, consideră că nu au relevanţă declaraţiile publice date de Dragnea (în care el spunea că este deţinut politic şi a fost condamnat pe nedrept – n.r.), dar au apreciat susţinerile acestuia în faţa instanţei, când a spus că „a dus pedeapsa cu decenţă şi demnitate”, potrivit Agerpres.

Mai mult, judecătoarele explică faptul că, la acordarea eliberării condiţionate, nu trebuie ţinut cont de natura şi gravitatea infracţiunii comise de un deţinut, deoarece acest lucru „l-ar descuraja”.

De asemenea, faptul că Dragnea nu şi-a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat „nu poate fi reţinut ca un aspect negativ”, judecătoarele invocând aici libertatea de exprimare.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 5 şi Tribunalul Bucureşti i-au respins lui Dragnea cererea de eliberare condiţionată, pe motiv că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptate, însă procesul a fost mutat la Tribunalul Giurgiu, unde instanţa a dispus ca fostul lider social-democrat să iasă mai devreme din închisoare. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/tribunalul-giurgiu-si-a-motiva-decizia-eliberarii-lui-liviu-dragnea-comportament-exemplar-in-detentie-1608529

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.