spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Ultimele catedre revendicate de profesorii vasluieni!

- Advertisement -

ULTIMA STRIGARE Ieri s-a desfãsurat ultima sedintã publicã de acordare a posturilor pentru profesorii calificati din judetul Vaslui. La ora 9.00 s-au deschis sedintele publice pentru încadrarea prin plata cu ora a cadrelor didactice titulare în alte unitãti, asociate si a cadrelor didactice pensionare. În primul rând, prin aceste sedinte, conducerea ISJ Vaslui a încercat sã acopere posturile rãmase neocupate cu personal didactic calificat. Din nefericire se pare cã un numãr substantial de catedre, în special cele dedicate limbilor moderne, vor rãmâne pe mâinile suplinitorilor necalificati.

Pãnã ieri la lista posturilor vacante s-au mai adãugat unele noi. O parte au apãrut în urma sedintei în care s-au întâlnit reprezentantii ISJ Vaslui si directorii de scoli, iar o alta parte au apãrut din dorinta unor cadre didactice care au primit în sedintele anterioare posturi, dar care s-au hotãrât sã caute altele mai satisfãcãtoare. În sedinta de ieri au primit posturi cadrele didactice care au participat fie la examenul de titularizare si au obtinut note sub 7,fie cei care au promovat examenul pentru suplinitorii calificati si nu în ultimul rând cadrele didactice pensionare. Metodologia de organizare a acestui tip de sedintã impune prioritate cadrelor didactice titularizate cu notã fie în 2011 fie în anii anteriori si apoi celor care vor fi încadrate la plata cu ora.

Prima pe ordinea de zi a fost sedinta dedicatã învãtãtorilor, s-a început cu rezolvarea unor probleme rãmase restante din sedintele anterioare , s-au mai dat continuitãti pe posturi, apoi a venit rândul celor care urmeazã a fi încadrati la plata cu ora. Desi în sala se aflau aproximativ 90 de persoane, majoritatea pensionari, dar la sfârsitul sedintei au mai rãmas 15 posturi neocupate.

Zarvã mare a fost sesiunea dedicatã educatorilor. În salã au participat la sedinã aproximativ 55 de educatori, care au avut astãzi la dispozitie 56 de posturi, la care s-au adãugat alte câteva pentru care s-au întocmit atunci cereri de renuntare.Cel mai râvnit post de educator a fost cel oferit de Grãdinita nr.9 din Bârlad. Desi metodologia stabileste clar cã întâi se inventariazã toate posturile, inclusiv cele care se elibereazã pe loc de cadrele didactice care îsi doresc o altã repartitie si apoi se trece la completarea lor, au fost câteva educatoare care au functionat dupã principiul “Nu da cioara din manã pentru varabia de pe gard” si au solicitat sã primeascã postul dorit înainte de a renunta la cel primit initial. În acestã notã a “luptat” o educatoare pentru postul de la Grãdinita 9 din Bârlad. În ciuda faptului cã era avantajatã de o notã de 7, educatoarea din Bârlad a refuzat sã renunte la postul primit initial la Iana desi doar asa putea solicita postul la grãdinita din Bârlad si mare a fost mirarea când l-a pierdut în fata unei tinere care avea doar nota 5 la examen.

Ceva nervi si agitatie a produs si partea dedicatã profesorilor de limbã românã. La Grupul Scolar”Sfânta Ecaterina” din Husi, directorul a semnat aprobãri pentru posturile de profesor de limbã românã pentru patru persoane care, în evidentele ISJ Vaslui trebuiau sã împartã o normã si jumãtate. Dupã douãzeci de minute de convorbiri cu directorul scolii, de inventariat ore, cei de la ISJ au lãmurit problema: se pare ca la Husi figura un numãr mai mare de ore, iar la Vaslui unul ceva mai mic, iar directorul de la Husi a preferat sã lase în seama ISJ-ului împãrtirea numãrului inexact de ore. În final toti cei patru profesori care si-au dorit ore la liceul din Husi si-au primit partea.

Profesorii de limbi moderne în sedinta aceasta au avut la dispozitie peste 45 de catedre, majoritatea pe limba francezã cu normã întreagã de 18 ore. Ca si în celelalte sedinte nu a fost prea mare înghesuialã. Cei care au venit astãzi în cãutarea unui post au primit locul pe care l-au dorit. Catedrele rãmase libere stau la discretia profesorilor necalificati.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.