spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Un afacerist basarabean face bani la Iași din supe și terci! Rețeaua ajunge până în Ucraina. Sportivii sunt principalii clienți ai lui Daniel Dogaru

- Advertisement -
Daniel Dogaru a adus din Ucraina la Iași, în urmă cu două luni, o gamă de supe-cremă și terci sută la sută din produse naturale, bazate pe legume și fructe. Street Soup are o gamă de 23 de astfel de produse
Tot mai multe produse naturale au apărut în ultima perioadă pe piața ieșeană. Daniel Dogaru a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Univiersității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar dorința lui a fost să devină antreprenor. Prima afacere la care s-a gândit Daniel Dogaru a fost o fabrică cu materiale de construcții, dar acum se ocupă de cu totul altceva. Pandemia i-a dat planurile peste cap și a trebuit să se reprofileze. Astfel, a deschis o altă afacere inedită cu produse alimentare. Inspirația pentru această afacere i-a venit după ce a văzut cât de căutate sunt acele produse în Ucraina și a decis să le aducă și în România. Fabrica „Street Soup” are originea în Urcaina.
Afacerea l-a costat peste 35.000 de euro
Întreaga afacere l-a costat pe micul antreprenor peste 35.000 de euro. Banii cheltuiți provin din fonduri proprii. După ce produsele sunt aduse în țară, sunt stocate în micul depozit al lui Daniel, din comuna Țuțora, județul Iași, iar de acolo sunt distribuite în cele patru magazine din Iași. Produsele mai sunt disponibile pe eMAG și pe site-ul „Street Soup”. Daniel Dogaru este unicul său angajat. El preia comenzile, aprovizionează magazinele și tot el transportă produsele către clienți.

„Am văzut o reclamă la aceste produse, la prietenii mei din Ucraina, și am spus că e momentul perfect să aduc așa ceva în România. M-am gândit că e pandemie și că produsele acestea sunt perfecte pentru o astfel de perioadă. Este prima mea afacere și primul meu loc de muncă. Am avut o idee inițial să îmi fac o firmă cu materiale de construcții, dar am realizat că nu o să meargă și așa am ajuns aici. Acum, Iașul este singurul oraș din România care are aceste produse de la „Street Soup” și plănuiesc să mă extind în toată țara. Am început abia în luna noiembrie 2020, nu am reușit să scot un profit, dar sunt încrezător. La începutul anului 2021 vânzările au început să meargă mai bine”, a declarat Daniel Dogaru, manager Street Soup România.

Peste 20 de produse vegane și fără gluten, potrivite și pentru copii …https://www.bzi.ro/un-afacerist-basarabean-face-bani-la-iasi-din-supe-si-terci-reteaua-ajunge-pana-in-ucraina-sportivii-sunt-principalii-clienti-ai-lui-daniel-dogaru-4114889?utm_source=website&utm_medium=deschideri
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.