Un incident care se putea încheia dramatic a avut loc, zilele trecute, într-un centru de plasament pentru copiii cu handicap din Buzău. Un tânăr în vârstă de 17 ani, instituţionalizat şi aflat în grija Protecţiei Copilului, şi-a dat foc la haine cu o brichetă găsită la un coleg.
Victima a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti în cursul zilei de 31 martie 2022, la scurt timp după producerea evenimentului. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Buzău, băiatul ar fi mers la toaletă însoţit de un angajat al centrului, aşa cum prevede regulamentul intern.
Supraveghetorul a auzit gălăgie în baie, iar când a deschis uşa l-a văzut pe tânăr în timp ce se zbate să stingă flăcările care îi cuprinseseră tricoul. Acesta era conştient şi i-ar fi spus însoţitorului că găsise bricheta la un coleg şi voia să vadă cum funcţionează.
Cazul a fost prezentat de site-ul Asociaţiei pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM), al cărei scop este apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Aparţinătorii băiatului spun că au fost anunţaţi de către reprezentanţii DGASPC Buzău în cursul zilei de vineri despre eveniment.
Citeste mai mult: adev.ro/r9t93o