spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
19-apr.-2024

Un dezaxat umblă liber prin Bârlad, pipăie și atacă femei!

- Advertisement -

ALERTĂ… Clipe de groază pentru mai multe eleve și femei din Bârlad, care în ultimele zile, în mai multe zone centrale din oraș, au fost atacate în plină stradă de un individ, care a încercat să le molesteze sexual, dar pentru că victimele s-au opus, acesta a sărit să le bată. Spaima fetelor și a femeilor a fost atât de mare, că nici nu au mai sesizat Poliția, mulțumindu-se că au scăpat cu fuga. Numai o rudă a unei adolescente, elevă în clasa a IX-a la un liceul bârlădean, atacată la fel, în seara de marți, 11 ianuarie, a făcut o postare pe o rețea de socializare, descriindu-l pe individ cu lux de amănunte și scoțând în evidență figura de drogat a atacatorului, precum și alte semnalmente ale acestuia. Mai multe persoane au reacționat imediat, spunând că au cunoștință despre situații asemănătoare, în care același individ a atacat în zona dintre magazinul Penny și Supermarketul Lidl. Astfel, pe lângă eleva de liceu, alte două femei și un bărbat au fost atacați de același individ. Ceea ce este însă cu adevărat important în acest caz vizează faptul că toți cei care au relatat despre aceste cazuri de agresiune, au recunoscut că nu au depus plângere la Poliție. Acest aspect este foarte grav și îi permite agresorului să își continue seria atacurilor pe stradă.Alertați de ziarul Vremea Nouă, polițiștii bârlădeni au spus că vor face verificări referitoare la aceste aspecte grave.

Panică pe străzile Bârladului! În ultimele seri, în zone centrale ale orașului, precum Magazinul General, Lidl de la Piață, un individ periculos și cu manifestări agresive, atacă femeile care îi ies în cale. Mătușa unei eleve de liceu, pe care individul a atacat-o în seara de 11 ianuarie, a povestit public ceea ce i s-a întâmplarat adolescentei.

“Nepoata mea a fost atacată aseară pe la ora 19.00, pe drumul care duce de la Penny la Lidl, de o creatură cu ochii bulbucați și cu pupilele negre care îi acopereau aproape tot albul ochilor, era mic de statură, cam 1.50-1.60 m, era îmbrăcat cu o geacă și cu fes pe cap. A lovit-o cu piciorul, apoi a încercat să o sărute și să o pipăie, din fericire a găsit în buzunarul pantalonilor 100 de lei pe care i-a luat și a fugit, așa a scăpat de el. Părea un om al străzii, drogat dacă e să ne luăm după ochii bulbucați. Bârladul nu e un oraș așa de mare și poate îl cunoaște cineva sau bănuiți cine este!”, a scris Forentina Dorneanu pe mai multe grupuri ale unei rețele de socializare.

Bărbatul a atacat mai multe femei în seara de 11 ianuarie

În mod surprinzător, reacțiile imediate postate la mesajul femeii au arătat că acest caz nu este deloc unul singular, ci mai multe femei și chiar și un bărbat au fost atacați de același individ! Dacă la femei era evidentă intenția de molestare sexuală, pe bărbatul respectiv l-a lovit din senin vrând să îi fure banii din buzunare. Reacția victimelor acestui om al străzii a fost una marcată de spaimă și, cel puțin elevele și femeile, au luat-o la fugă și s-au refugiat în cele mai apropiate centre comerciale deschise.

„Aseară, tot prin acea zonă, au fost atacate două femei și un bărbat”, a scris și Gina Mnt. într-un comentariu.

“Nu e singura persoană care a fost atacată aseară. Și copila mea se întorcea de la scoală pe la 18,50 și, în zona Berlinului de la Școala nr 8, (Episcop Iacov Antonovici- n.r.) i-a ieșit în față individul așa cum este descris în acest caz și tot așa a încercat să o pipăie, apoi a lovit-o cu piciorul. Fata s-a refugiat în magazinul Berlin, speriată. Deci, acel individ după ce l-a atacat pe copilul meu s-a dus în zona Lidl. Atenție, dacă îl cunoaște cineva, să facă cunoscut. Politia să ia aminte și să facă cercetări să fie prins, căci doamne ferește se poate întampla o nenorocire” , a menționat Vichi Sauciuc, în alt comentariu.

Vremea Nouă a sesizat acest caz la IPJ Vaslui

Victimele nu au anunțat poliția, ceea ce îl avantajează pe individul care cutreieră străzile și, se pare, continuă să atace persoanele cu care se întâlnește. În acest context, reporterii Vremea Nouă au contactat reprezentanții IPJ Vaslui, prezentându-le ceea ce se întâmplă de câteva zile pe străzile Bârladului. Polițiștii bârlădeni au precizat că vor verifica cele sesizate. De menționat că, în zonele indicate de victime ca fiind locurile în care atacă acel bărbat se află camere de supraveghere, ceea ce i-ar putea ajuta pe oamenii legii să dea mai repede de urmele individului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.