spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Un fost jandarm din trupele de intervenţie a ajuns spaima unui întreg sat: „Toţi locuitorii din Catanele sunt terorizaţi“

- Advertisement -

Un fost jandarm, din trupele de intervenţie din Capitală, îi terorizează pe locuitorii din comuna sa natală, Gura Foii. Principalele lui ţinte sunt acum edilul localităţii, pe care l-a ameninţat cu moartea fără un motiv anume, dar şi poştăriţa, căreia i-a distrus gardul. După ce, ani de zile a vegheat la respectarea legii, ca jandarm, acum a ajuns să ameninţe oamenii cu moartea şi chiar să atace. Individul, în vârstă de 35 de ani, este considerat periculos de săteni, pentru că a avut pregătire în Jandarmerie, iar când bea se ceartă cu toată lumea.  Recent l-a ameninţat cu moartea pe primarul Radu Nicolae Georgescu, din Gura Foii.

Fostul jandarm nu este la prima faptă de acest gen. În urmă cu doi ani, a făcut un scandal monstru la poarta edilului.   „Acum doi ani a vrut să intre peste noi în casă, a spart şi poarta. Într-un final am reuşit să îl facem să plece. Stând de vorbă cu el am ajuns la o înţelegere să nu mai bea, să nu mai facă. L-am crezut pe cuvânt. Acum, din senin, a început să mă ameninţe cu moartea, fără să îi fac absolut nimic. Nici nu ştiam că a venit acasă, practic aşa am aflat, pe Facebook. Totul a început de la o închiriere pe care a făcut-o Consiliul Local către Poştă. Ameninţări cu moartea, la familie, la morţi. Mă tem pentru că omul este un fost jandarm la intervenţie, adică omul este pregătit. Plus că atunci când bea omul nu are discernământ, nu mai cunoaşte nici pe mama lui”, spune Radu Nicolae Georgescu, primarul din Gura Foii.

Citeste mai mult: adev.ro/qmijf8

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.