PROBLEMÃ Un fost politist husean, în prezent pensionar, a simtit pe propria-i piele, la finele sãptãmânii trecute, cât de rãu este sã fii în postura unui…hot! Vinerea trecutã, la iesirea dintr-un supermarket din oras, acesta a fost surprins, având într-o sacosã, câteva produse pe care nu le achitase la casierie. Supraveghetorii magazinului s-au dovedit însã vigilenti si l-au imobilizat, cerându-i sã-si goleascã sacosele. Într-adevãr, printre produsele cumpãrate se aflau si câteva neplãtite, în valoare de 13 lei! S-a sunat imediat Politia Husi, dar nu micã le-a fost mirarea agentilor, când si-au recunoscut fostul coleg, în persoana „hotului” de la supermarket. S-au lãmurit apoi lucrurile si s-a constatat cã la mijloc nu a fost vorba despre vreo intentie de furt, ci pur si simplu, de o neatentie. „Au fost sunati colegii din Politia Husi, atunci când angajatii acelui magazin au gãsit un bãrbat de 57 de ani, în sacosa cãruia se aflau bunuri neachitate. Era vorba despre o ciocolatã, o esentã de rom si alte produse de micã valoare, ce împreunã costau 13 lei. Persoana a spus cã a fost vorba despre o neatentie, deoarece, alegând sã nu mai ia cos pentru cumpãrãturi, ci sã se foloseascã de o sacosã, când a ajuns la casã, fiind vorba despre bunuri de mici dimensiuni, nu le-a observat pe toate. S-au achitat, în final, toate cumpãrãturile”, a precizat inspectorul Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IJP Vaslui.