Extern

Un fost vicepreședinte al Parlamentului European a fost împușcat în față în plină stradă la Madrid

Fostul președinte al aripii Partidului Popular din Spania în regiunea Catalonia, fondator al partidului VOX, fost europarlamentar spaniol și vicepreședinte PE, Alejo Vidal-Quadras, a fost împușcat în față, joi, conform poliției spaniole, citate de presa locală și Reuters. Vidal-Quadras a fost împușcat în Salamanca, o zonă bogată din centrul Madridului, în jurul orei locale 13:30 și a fost dus imediat la spital. Conform publicației El Mundo, Vidal-Quadras a suferit o rană profundă la mandibulă, glonțul străpungându-i fața și ieșind pe cealaltă parte. Fostul parlamentar mergea singur pe stradă când o motocicletă pe care se aflau două persoane s-a apropiat de el. Persoana de pe locul din spate, cu o cască neagră, a tras de la distanță mică, după care motocicleta e plecat în viteză. Politicianul a fost stabilizat și a ajuns la spital în stare gravă. În prezent este stabil și conștient conform surselor medicale, iar viața sa nu e în pericol. Agenția spaniolă EFE a relatat că polițiștii urmăresc un motociclist care purta o cască neagră, el fiind suspectul în acest caz de tentativă de asasinat.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-fost-vicepresedinte-al-parlamentului-european-a-fost-impuscat-in-fata-in-plina-strada-2573815

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button