spot_imgspot_img
6.4 C
Vaslui
18-apr.-2024

Un gălăţean susţine că a fost BĂTUT după ce a folosit apelativul „miliţieni”

- Advertisement -

Un bărbat de 35 de ani din Galaţi, plecat în Italia de nouă ani, afirmă că a fost victima oamenilor legii, în urma unei „întâlniri” care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vasile Ionuţ Burlui susţine că ar fi dat nas în nas iniţial cu echipajul de la Secţia 3, în jurul orei 3.00, pe când se afla pe strada Brăilei, în Micro 19.
„Stăteam în zona Neacşu, cu doi băieţi, beam nişte bere şi a venit poliţia. Ne-au vorbit urât, i-am înjurat, dar şi ei pe noi. Le-am zis că sunt miliţieni. Apoi au plecat. La puţin timp am plecat şi eu spre casă, că stau la G-ul de lângă Secţia 3, iar pe drum m-am întâlnit din nou cu echipajul. M-au invitat să urc în maşină şi acolo au început să mă lovească. Apoi m-au băgat în sediul secţiei şi au continuat să mă bată”, declară gălăţeanul.
Bărbatul s-a prezentat la Urgenţe, pentru a-i fi îngrijite rănile pe care susţine că i le-ar fi făcut poliţiştii, iar luni dimineaţă a mers la Serviciul de Medicină Legală ca să îşi scoată certificat constatator. Medici au găsit pe trupul bărbatului mai multe leziuni în zona toracelui şi au precizat că timpanul de la urechea dreaptă îi este spart. Reprezentanţii Poliţiei, unde bărbatul a depus deja o sesizare, confirmă faptul că acesta a fost amendat pentru tulburare liniştii şi ordinii publice. „Echipajul Secţiei 3 a fost solicitat pentru a interveni în cazul unor persoane care făceau gălăgie. Două dintre persoanele identificate au fost amendate cu câte 200 de lei, iar o a treia, cu 300 de lei”, a precizat Bogdan Cojocaru, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
În ceea ce priveşte reclamaţiile de agresiune, acest aspect urmează să fie clarificat în urma anchetei procurorilor.

Cititi: http://www.viata-libera.ro/eveniment/56248-galati-viata-libera-cotidian-bataie-politie-militieni-dosar-penal

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.