-5.3 C
Vaslui
07-feb.-2023

Un hușean cu un abces dentar extrem de dureros, trimis de la Spitalul Huși la „privat”, deși unitatea are stomatolog!

- Advertisement -
DUBIOS… Deși directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada, susține că la Spitalul Huși este stomatolog angajat, urgențele, mai exact oamenii cu dureri crunte de măsele sunt dirijați către cabinetele private.

NEDREPT… Ghinion mare pentru hușenii pe care îi apucă durerea de măsele în timpul nopții, întrucât nici măcar la spitalul din oraș nu pot primi ajutorul medical de care au nevoie. A pățit-o, de pildă, un localnic în vârstă de 65 de ani, care, în noaptea de 18 spre 19 aprilie, a fost adus de Ambulanță la Spitalul „Dimitrie Castroian” Huși, la CPU, cu frisoane și dureri insuportabile la nivelul cavității bucale. Numai că aici, nefiind un stomatolog, medicul de la „Urgențe” a fost cel care i-a administrat un antiinflamator pacientului, iar pentru un consult de specialitate serios și un tratament i-a fost recomandat să se adreseze când s-o face ziuă unui stomatolog de pe la cabinetele private din oraș. Și poate că acest lucru ar fi avut o noimă, dacă Spitalul din Huși nu ar avea și el un stomatolog angajat, în urma unui concurs susținut chiar recent, pe 12 martie 2022. Cum programul stomatologului din spitalul Huși este de la 8,00 la 15,00, pacientul ar fi putut fi îndrumat spre acest specialist, nu spre cabinetele private din oraș, unde serviciile se plătesc… și nu puțin. „Am auzit că a fost angajat un stomatolog la spital, dar unde este? Vă spun sincer că personal am fost în Ambulatoriu și nu am găsit acest cabinet stomatologic. Unde este deschis exact acum acest cabinet? E mare mister”, spun, supărați, aparținătorii. Pentru „misterul” în cauză s-a adresat o întrebare și conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, dacă există acest cabinet stomatologic la Spitalul Huși și dacă funcționază, cu aviz sanitar în acest sens, iar răspunsul Mihaelei Vlada, șefa DSP Vaslui, a fost că… da! „Și atunci, unde prestează specialistul în cauză, dacă pacienții sunt direcționați tot către cabinetele private din oraș?!”, au întrebat rudele pacientului.

Pacientul în vârstă de 65 de ani, cu domiciliul în municipiul Huși, a fost cuprins de dureri mari în timpul nopții și pentru că acestea s-au agravat, în jurul orei 4,00 a fost chemată Ambulanța, pentru a fi transportat la Spital. Omul a fost dus la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului municipal Huși, unde a fost văzut de medicul de gardă. Acesta i-a acordat îngrijirile necesare și i-ar fi administrat un antiinflamator, spun aparținătorii, iar pentru un consult serios de specialitate, precum și pentru tratament, omului i s-a spus să meargă când se face ziuaă la orice cabinet privat dorește. Omul a fost dus de membrii familiei la ora 8,00 dimineața la unul dintre medicii stomatologi din oraș, care s-a mirat să primească la el „o urgență adusă de la spital”.

„Eu primesc orice pacient și mă bucur că pot să îmi fac meseria, dar mă gândeam că acest om, asigurat medical fiind, putea beneficia de servicii gratuite la spital”

„Pentru mine a fost o mirare. Cum să fie adus un pacient cu o reală urgență stomatologică, dacă eu știam că la spital, în Ambulatoriu, a fost angajat chiar în această primăvară un medic stomatolog? Pacientul avea un abces dentar destul de grav, avea nevoie de antibiotice. Eu m-am întrebat ce face acel medic stomatolog angajat la Spitalul Huși, dacă pacienții cu urgențe ajung la mine, la cabinet? Desigur că eu primesc orice pacient și mă bucur că pot să îmi fac meseria, dar mă gândeam că acest om, asigurat medical fiind, putea beneficia de servicii gratuite la spital, nu să plătească servicii la un cabinet privat”, a spus, cu mult subînțeles, medicul stomatolog la care a fost adus pacientul. Nedumerirea acestuia este una legitimă, mai ales că, așa cum confirmă DSP Vaslui, în Ambulatoriul din Spitalul Huși figurează un cabinet stomatologic, cu aviz sanitar de funcționare. Un stomatolog a și fost angajat, grație unui concurs care s-ar fi desfășurat relativ recent, mai exact în luna martie a acestui an.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. din pacate spitalul husean a ajuns un dispensar de tara .Doctori specialisti nu sunt , dar asistente , infirmiere ,personal de intretinere ,fara numar fara scoala ,fara bun simt

  2. Aceeasi problema este si la Spitalul Barlad , unde de ani de zile este platit un medic stomatolog, care presteaza pentru… buzunarul propriu.

  3. Ce Dz Domn Director nu mai iese deloc soarele pe strada dv?Capul sus eu sper sa găsiți soluții și idei,va știu o persoana puternica și hotărâtă.

    • Un arogant de director ce manifesta dispreț total fata de pacienți, asta are spitalul din Husi. Cata vreme la conducerea unității medicale se afla acest nesuferit, care se crede mic Dumnezeu, care se umilește angajați și pacienți, deopotrivă, nimic nu se va schimba. Tătaru, Ciupilan au fost mici copii pe langa asta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.