spot_img
spot_imgspot_img
18.8 C
Vaslui
25-mai-2024

Un minor beat a furat o mașină și a provocat un accident la Văleni

- Advertisement -

INCONȘTIENT… Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Dănești, a provocat haos pe raza comunei Văleni, după ce, beat fiind, a furat o mașină, apoi a intrat cu ea într-un șanț, avariind serios autoturismul. Solicitați de proprietarul mașinii, polițiștii au identificat și depistat hoțul, pe care înainte de a-l duce la secție, l-au pus să sufle în fiolă. Rezultatul a indicat un consum de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 20 februarie 2024, la ora 22.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, autori necunoscuți ar fi sustras un autoturism din curtea unei societăți comerciale (service auto) amplasată în municipiul Vaslui, pe strada Combinelor. “În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au identificat și depistat un tânăr bănuit de comiterea furtului, precum și autoturismul sustras, abandonat în localitatea Moara Domnească, comuna Văleni. Totodată, au stabilit că, autoturismul înmatriculat în Vaslui ar fi fost sustras la data de 20 februarie 2024, în jurul orei 22.00, după ce a fost lăsat descuiat și cu cheia în contact și ar fi condus autoturismul spre comuna Văleni. Pe timpul deplasării în comuna Muntenii de Sus, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șant, avariind autoturismul.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Miercuri, 21 februarie 2024, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive” a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”,”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “furt în scop de folosință”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.