spot_img
15.2 C
Vaslui
16-iun.-2024
spot_img

Un plutonier de la ISU a scăpat cu cazierul curat după ce a fost prins cu o alcoolemie de 1,4 la mie

- Advertisement -

Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-a aflat la un pas de a-și pierde locul de muncă, după ce a fost prins băut la volan. Statutul de militar este incompatibil cu un cazier pătat. Plutonierul a avut totuși noroc, Tribunalul Militar dispunând amânarea executării pedepsei.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 1/2 aprilie a anului trecut. Andrei Duman își vizitase iubita, iar între cei doi avuseseră loc discuții în contradictoriu. Nervos, Duman a plecat la un bar din localitatea de domiciliu, satul Hălăucești. Aici a băut trei beri, deși venise cu autoturismul tatălui său. După o vreme, Duman s-a gândit să se întoarcă la iubita sa pentru a-i propune să iasă la o plimbare, în vederea împăcării. Înainte de aceasta, s-a îndreptat însă spre Săbăoani, pentru a scoate bani de la un bancomat. Aici a fost oprit de polițiști, în jurul orei 1.00. Prezenta halenă alcoolică, tremur și o oarecare imprecizie în mișcări. Analiza sângelui a stabilit o alcoolemie de 1,42‰.

Duman a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, riscând o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani. În favoarea lui au cântărit însă lipsa antecedentelor penale, ca și caracterizările făcute de conducerea IJSU și de primarul comunei Hălăucești, depuse la dosar. Magistrații Tribunalului Militar au ajuns la concluzia că incidentul era unul singular în viața plutonierului. „Pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea comunităţii pentru că s-a abătut de la normele legale şi de convieţuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societăţii, aptitudinea coercitivă a pedepsei fiind apreciată numai dacă ţine seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii”, au subliniat judecătorii…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-plutonier-de-la-isu-a-scapat-cu-cazierul-curat-dupa-ce-a-fost-prins-cu-o-alcoolemie-de-14-la-mie–1637091.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.