spot_img
22.7 C
Vaslui
04-oct.-2024
spot_img

Un poliţist suspectat că a luat mită şi a introdus telefoane mobile într-un centru de reţinere, arestat la domiciliu

- Advertisement -

Un angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba a fost plasat în arest la domiciliu, urmând să fie suspendat din activitate, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost informat cu privire la faptul că faţă de un angajat al instituţiei a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu. În conformitate cu prevederile legale, acesta va fi suspendat din activitate, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă seara.

Potrivit sursei citate, IPJ Alba „se delimitează ferm” de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea.

„Susţinem toate activităţile specifice procedurilor penale şi avem ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri şi profesionişti!”, se mai arată în comunicat…https://www.agerpres.ro/justitie/2024/09/07/alba-un-politist-suspectat-ca-a-luat-mita-si-a-introdus-telefoane-mobile-intr-un-centru-de-retinere-arestat-la-domiciliu–1351353

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.