spot_img
spot_imgspot_img
12.4 C
Vaslui
19-mai-2024

Un preot sucevean îi jupoaie de bani pe amărâții dintr-un sat: „Nu am ajuns la 55 de ani ca să fiu luat în râs de oricine. Nu puteți veni la noi cu 300 de lei”

- Advertisement -

Un preot sucevean face avere în comuna botoșăneană Pârâul Negru, solicitând niște taxe mai mult decât deplasate pentru serviciile pe care le oferă credincioșilor.

Mai exact, pentru o slujbă de botez, preotul Cătălin Daniel Curcan din municipiul Suceava a cerut suma de 1.100 de lei unei familii de suceveni care a dorit să încreștineze un copilaș al unei familii din acest sat, explicând că 200 de lei sunt pentru pălimar, deoarece acesta cară apa în cristelniță, iar efortul trebuie răsplătit pe măsură, 300 de lei pentru dascăl, iar diferența de 600 de lei este pentru timpul său.

Pentru că suma este mai mult decât mare, viitorii nași au încercat să mai negocieze cu părintele Cătălin Daniel Curcan și să obțină o reducere, spunându-i acestuia că nu-și permit să plătească mai mult de 300 de lei, dar preotul s-a arătat jignit când a auzit că urmează să primească doar 200 de lei, diferența urmând să fie împărțită între dascăl și pălimar…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-preot-sucevean-ii-jupoaie-de-bani-pe-amaratii-dintr-un-sat-a-nu-am-ajuns-la-55-de-ani-ca-sa-fiu-luat-in-ras-de-oricine-nu-puteti-veni-la-noi-cu-300-de-leia–357949.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.