spot_imgspot_img
15.9 C
Vaslui
09-mai-2024

Un profesor de Română din Vaslui, patetic pe internet, în căutarea unei mari iubiri!

- Advertisement -

INEDIT… E forfotă mare în județ, după publicarea rezultatelor la simularea Evaluării Naționale și mulți profesori sunt pe gânduri din cauza notelor obținute de elevi, însă nu toți dascălii își bat capul cu aceste aspecte profesionale. Iată, de pildă, un profesor de Limba Română, Ionuț Agachi, care, se pare, predă și în județul Vaslui, figurând în 2023 în lista celor care au vrut să ocupe o catedră liberă în unitățile din zonă (dar nu s-a mai prezentat la examen) a devenit viral pe internet, după ce, în ultima perioadă, a umplut rețele de socializare cu anunțul său matrimonial. Omul este mai hotărât ca niciodată să își găsească o iubită, întrucât, până la cei 41 de ani, nu a avut decât dezamăgiri sentimentale, spune el, motiv pentru care a rămas necăsătorit. Insistența cu care însă profesorul Agachi își postează anunțul pe toate grupurile din majoritatea județelor Moldovei, nu a putut rămâne neobservată, stârnind ba zâmbete, ba sfaturi, dar și multe critici. Profesorul Ionuț Aghachi, originar din județul Neamț, nu se cramponează de ele, așa că a continuat să își detalieze problema în mesaje ample și… nu prea potrivite statutului său de dascăl. „Bravo, ești un băiat serios, de asta nu ai noroc”, i-a spus un internaut. „Dom’ profesor, n-ai treabă? De asta iau la Evaluarea Națională copiii numai note proaste, habar nu mai au de carte, că profesorii își caută iubite pe Facebook, în loc să se ocupă de instruirea copiilor. Afară din învățământ”, l-a criticat, vehement, altcineva. „Lăsați omul în pace, e viața lui. N-a dat în cap la nimeni, răutăcioșilor”, i-au sărit alții în apărare.

„Mă numesc Ionuț, sunt din Roman, județul Neamț, am 41 de ani. Despre mine, am absolvit Facultatea de Litere, sunt cadru didactic, sunt un tânăr cu sufletul bun, sincer, de încredere, amabil, calm, fidel, cuminte, tandru, înțelegător, onest, nu fumez, nu consum alcool, creștin-ortodox, nu am fost căsătorit niciodată, nu am copii. Sunt înalt, 1,83, păr șaten, ochi căprui, 95 de kilograme. Îmi place să citesc, să gătesc, îmi plac plimbările în aer liber, să ascult muzică, călătoriile. Doresc din tot sufletul, să cunosc o tânăra sinceră, cu suflet bun, de încredere, de bună credință, necăsătorită, creștin-ortodoxă, fără obligații, cu vârsta cuprinsă între 33-40 de ani, dispusă pentru o frumoasă relație de prietenie care să ducă la o căsătorie binecuvântată de Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului. Nu caut aventuri. Doresc să cunosc o tânără de încredere, cu un suflet bun, cu care să-mi întemeiez o familie creștină ortodoxă binecuvântată de Bunul Dumnezeu. Cine dorește să mă cunoască mă poate contacta cu încredere, în privat, pe Facebook. Sper că mai există tinere sincere, cu suflet bun, și de bună credință, care își doresc cu adevărat o familie, rog seriozitate”, a scris profesorul Ionuț Agachi, în anunțul matrimonial postat în toate grupurile publice din județele Moldovei, după cum consemnează și jurnaliștii din presa ieșeană. „Nici nu o să vă găsiți, pentru că, dacă până la 41 de ani, nu v-a luat nimeni, ceva nu e în regulă, dom’ profesor. Dar nu putem să vă spunem noi ce. Vedeți și dumneavoastră ce nu e la locul lui, în capul dumneavoastră sau în altă parte”, i-a răspuns, aluziv, la mesaj o tânără. „Dacă nu puteți avea un gând bun de încurajare, pentru acest om, lăsați-l în pace, ocoliți-i postarea. Mult succes, domnule profesor”, i-a luat apărarea, solidar, un alt internaut.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

23 COMENTARII

  1. Jenant articol…aproape in categoria bullying ! Serios….total lipsit de jena, de empatie, de bun simt. Sa intri asa …cu picioarele….intr-o chestiune strict personala….chiar daca publicata pe anumite grupuri. Pffff…..ce pretentii sa ai de la autor.

  2. Suns sigur ca Autoarea articolului a vrut sa il complimenteze cu „patetic” din moment ce patetic inseamna plin de patos, induiosator. Sigur cunoaste explicatia cuvantului din dictionar.

  3. Alina..tu le bagi ziarul astora in faliment! Vai de articolul care ai incercat sa il scrii..mananci haram! Domnul pus de tine in lumina rea a reflectorului este un om care face naveta dintr-un sat de langa Neamt pana la Vaslui pentru a castiga o farama de paine..un om care reuseste sa se trezeasca la ora 4 dimineata pentru a merge si a incerca sa le explice unor elevi materia pe care el o cunoaste, omul face naveta pana la Vaslui cu trenul si din gara merge pe jos pana la scoala la care are de sustinut ore de curs..chiar si cand erau frigurile de asta iarna. Acest om reuseste sa vina la fiecare ora de curs si sa predea fiecare lectie..chiar daca dintr-o clasa de 25 de elevi doar 2 il asculta..el nu tipa,nu bate,nu se comporta urat cu elevii si este un om care da dovada de o calmitate si un bun simit rar intalnite..mai sunt multe aspecte la care iti da clasa domnul din anunt tie Alina care ai scris un articol mizerabil..dar pune-te putin in pielea lui..sa vezi daca reuseai macar ce a reusit el!

  4. Pe vremea când mâncai o pâine din învățământul românesc ca suplinitoare de Română și lingeai glodul puștilor din satul ăla amărât visai să devii marea jurnalistă? Elevii tai ce rezultate au obținut la Examenul de final de clasa a 8-a? 2 elevi cu note de 5 din 20? Vax Alina, Vox Populi

  5. Un articol de doi bani, cam ca toate articolele de la Vremea Nouă. Ce vă freacă pe voi grija de viața lui amoroasă? Dacă e profesor, nu este om???

  6. Halal doamna Alina Darie! Cu ce drept v-ati bagat in viata persona a d-lui profesor? Ce treaba are d-l profesor cu rezultatele de la simulare? Niste articole de bun simt nu reusiti sa scrieti si v-ati gandit să …barfiti. De ce aruncati cu noroi in acest om? Sa va fie RUSINE!

  7. Chiar ati ajuns in halul asta, sa scrieti „stiri” despre oameni care nu au facut nimic gresit si doar isi vad de treaba lor? Plus ca nu mai e profesor de romana de o gramada de timp, deci n are nicio legatura asta cu notele de la simulare a elevilor. Lasa ti l pe bietul om in pace! Cea mai penibila sursa de stiri din toata Romania, sa va fie rusine!

  8. Nici macar nu va documentati cand scrieti un articol. Acest profesor nu mai preda romana de foarte mult timp, deci nu are nicio legatura cu rezultatele slabe la simulare. Si ce legatura are scoala cu faptul ca omul isi doreste sa se realizeze si pe plan personal? De ce terfeliti oamenii nevinovati in halul asta??? Voi sunteti penibili!!!

  9. Alina, că doamnă nu ești, domnul profesor predă limba Latină,când era mai tânăr preda și română așa că te rog să nu mai scrii articole de fake news. Domnul profesor este foarte de treabă și face treabă dacă are cu cine, din păcate elevii îl iau la mișto pe săracul om. Știu lucrurile acestea căci mi-a fost profesor de limba Latină. Ce ai tu cu omul? Din păcate nu a avut noroc în dragoste și încă își caută o doamnă a lui. Acest domn face naveta din Roman în fiecare zi ca să câștige o pâine în Vaslui, nu stă ca tine și scrie articole penibile. Încă mai ai timp să ștergi știrea asta căci o grămadă de copii o să îți sară în cap.

  10. Nu aveti nici un drept sa ziceti ca e patetic. E un om ca oricare din noi, care cauta ceva si sigur va gasi. Dar voi, prosti si rai…v-ati trezit sa comentati aiurea.

  11. Alina,
    ai citit titlul si apoi continutul. unde este domnul profesor in Vaslui? ai ramas in pana de idei si scrii ceva la kilogram.
    de ce nu vrei tu, Alina, sa te faci altceva in viata, e clar ca nu stii sa scrii, nu scriii bine, nu ai stofa de jurnalist. altceva nu stii sa faci? taie frunze la caini, e mai bine decat ce faci acum.
    voi cei de la VRN platiti aceste articole sau le publicati sa aveti ce publica?

  12. Cu ce drept îi citați cuvintele pe care le-ați luat de pe contul lui personal? Ce treabă are viața lui privată cu rezultatele de la simularea elevilor? Dumneavoastră nu aveți o viață privată? Aveți o familie?
    Cumva i ați luat vreun interviu și v-a spus că niciodată nu se gândește la rezultatele elevilor? Bănuiesc că nici măcar nu l ați văzut în viața dumneavoastră.
    Mulțumesc că m-ați ajutat să mă conving ce ziar slab este „Vremea nouă”
    Vă doresc să aveți o viață frumoasă, dar nu așa cum o faceți altora.

  13. D-na Alina Darie, ma intreb daca dormiti bine noaptea, avand in vedere ca va place sa terfeliti oamenii. Cu ce a jignit acest om, ce rau a facut prin faptul ca a spus problema lui de suflet? Asta il descalifica, ca si profesor? Credeti ca daca acum „profesorii sunt pe gânduri din cauza notelor obținute de elevi”, ei nu au si viata personala, ei nu se gandesc si la problemele lor de acasa, sau credeti ca se gandesc permanent la elevi? Acesti profesori nu au timpul lor liber, in care sa se gandeasca la probleme lor personale? Pe de alta parter, acest profesor s-a gandit exact acum sa aiba aceasta preocupare? Un profesor ar trebui si zi si noapte sa se gandeasca la rezultatele slabe ale elevilor? Sau el nu are voie sa fie om in timpul lui liber, cu probleme si preocupari omenesti?
    Nu ati avut ce scadal sa gasiti si v-ati gandit sa creati unul. Se vede cat de potrivita sunteti pentru acest job.

  14. Rar un articol atat de CU TOTUL PENIBIL !!! Un anunț de bun simt, scris corect în limba română, mult mai corect decât multe dintre penibilele dvs articole, fără supărare! E viata și timpul privat al omului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.