spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Un renumit grup italian închide toate magazinele de modă din România, dar păstrează o parte dintre angajaţi

- Advertisement -

Un renumit grup italian închide toate magazinele de modă din România, dar păstrează o parte dintre angajaţi, potrivit informaţiilor obţinute de profit.ro. Grupul italian de modă Stefanel, primul retailer străin venit în România, în 1991, şi, astfel, un deschizător de drumuri pentru retailerii străini din industria modei de pe piaţa locală, se pregăteşte să îşi închidă toate magazinele din România, afacerea fiind preluată de un alt retailer italian de modă, dar cu preţuri reduse, OVS, controlat de fondul de investiţii italian Tamburi Investment Partners.   În contextul acestei tranzacţii, toate cele circa 10 magazine din România vor fi închise în perioada următoare, afectând aproximativ 50 de angajaţi.   Informaţia a fost confirmată, telefonic, pentru Profit.ro de către reprezentanţi ai companiei Stefanel Romania.    Stefanel, o afacere de familie lansată în 1959, a intrat în insolvenţă şi administrare judiciară în septembrie 2019, fiind scoasă la vânzare în vara anului trecut.   În anii 90, grupul Stefanel avea peste 1.000 de magazine în 56 de ţări, dar datoriile acumulate în ultimii ani, culminând cu restricţiile introduse de autorităţi în pandemie, care au forţat închiderea magazinelor, au redus numărul unităţilor la circa 400 de centre în doar 13 ţări.

Citeste mai mult: adev.ro/qp86ov

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.