spot_img
spot_img
31.1 C
Vaslui
13-iul.-2025

Un tânăr din Boțești, campion la dosare penale pentru infracțiuni rutiere!

- Advertisement -

DE NEOPRIT!… Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au reținut un bărbat de 26 de ani, din comuna Boțești, care a fost depistat conducând un autoturism, pe drumurile publice, deși nu avea permis de conducere. Când l-au luat la verificat, oamenii legii au constatat că tânărul este, de fapt, un campion al infracțiunilor rutiere, întrucât mai este cercetat în alte patru dosare penale, tot pentru că s-a urcat la volan, deși nu avea dreptul de a conduce.

La data de 18 iulie 2022, ora 06:50, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Boțești, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus pe drumurile publice de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice întrucât nu are eliberat permis de conducere. Bărbatul este cercetat în alte patru dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. În aceeași zi, 18 iulie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. În cursul zilei de 19 iulie 2022, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au comunicat reprezentanții IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.