spot_imgspot_img
5.8 C
Vaslui
20-apr.-2024

Un tânăr prins drogat la volan și-a lăsat prietena să-i conducă mașina. A fost oprită, iar polițiștii au constatat că se drogase și ea

- Advertisement -

Doi tineri, un bărbat și o femeie, au fost prinși drogați la volanul aceleiași mașini în decurs de câteva ore. Într-o postare pe Facebook, Poliția Română trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de substanțe interzise. 

„Așa a fost să fie?
Pe cât de amuzant, pe atât de trist. Cele două rezultate DrugTest sunt puse cu un scop unul lângă altul. Să vă detaliem…
Rezultatul din stânga este al unui tânăr, amplasare pe care o avea și în mașina pe care o conducea până în momentul opririi.
– Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog! Urmează să vă testăm cu aparatul DrugTest… Rezultatul îl puteți vedea: Pozitiv la Cannabis și Cocaină.
Câteva ore mai târziu și cu măsurile legale luate, tânărul pleacă, de această dată, pe locul pasagerului, iar la volan urcă o tânără, care se afla pe scaunul din dreapta de la început… și duși au fost.

Câteva momente mai târziu: – Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog! Acum v-ați prins al cui este rezultatul din dreapta?
O încheiem rapid… Acestea nu sunt „întâmplări”.
Nu s-a întâmplat să te droghezi…
Nu s-a întâmplat să conduci după ce te-ai drogat…
Iar în cazul unui accident, nu credem că o să auziți de la cineva… Eeee… S-a întâmplat! Putea să se întâmple oricui!
Alcoolul și drogurile distrug vieți!”, este postarea Poliției Române de pe Facebookhttps://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-tanar-prins-drogat-la-volan-si-a-lasat-prietena-sa-i-conduca-masina-a-fost-oprita-iar-politistii-au-constatat-ca-se-drogase-si-ea-2034927

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.