spot_imgspot_img
19.2 C
Vaslui
13-apr.-2024

Unii hușeni, entuziaști la făcut curățenie în gospodării, au umplut cimitirul Sf. Toma de gunoaie

- Advertisement -

SUPĂRARE… Unii hușenii s-au apucat cu mult entuziasm de curățenia de primăvară, însă rezultatul acestui elan gospodăresc nu prea este unul care să „măgulească” imaginea orașul, cel puțin prin zonele de la periferia urbei. Ba chiar și prin cimitirul ortodox au apărut mormane de gunoaie, semn că localnicii din zonă nu au ezitat să arunce acolo tot ceea ce le-a prisosit prin locuințe și curți, pe lângă resturile vegetale și alte obiecte, adunate de cei veniți să îngrijească de mormintele răposaților.

Unii hușeni cu mai mult spirit civic au reacționat. „Ghiciți gospodarii! Domnule administrator (al cimitirului Sfântul Toma, n.r.) hai să facem ceva, până nu vor fi blocate de gunoi cele două drumuri”, a fost mesajul unui localnic, ce a atașat câteva imagini destul de convingătoare. La rândul său, conducerea societății de curățenie a municipiului Huși a lansat apeluri constante în ultima perioadă și le-a cerut hușenilor să depoziteze deșeurile doar în spații special amenajate și, foarte important, atunci când au cantități mai mari de gunoi, să se adreseze societății, pentru ca un vehicul să ridice acea cantitate de deșeuri. Aruncarea pe domeniul public, pe spații verzi, în locuri precum se întâmplă în zona cimitirului sau pe terenuri mai lăturalnice, este interzisă și cel care face asemenea lucruri este pasibil de amendă. „Îi rugăm pe cetățenii orașului să respecte normele de curățenie și de bună conviețuire. Este o perioadă în care se face intens curățenie fie prin case, curți, grădini, iar interesul nostru este să avem curățenie peste tot în oraș. Dar pentru asta trebuie ca tot gunoiul adunat din gospodării să fie depozitat în locuri special amenajate sau, acolo unde este o cantitate mai mare, să fie contactată societatea și să vină o mașină să ridice gunoiul respectiv. Cei mai mulți hușeni chiar așa procedează și le mulțumim, dar câțiva localnici nu vor să se conformeze, din păcate. Muncitorii de la Ecosalubrizare muncesc mult, după cum toată lumea îi vede. Mătură, strâng, adună deșeurile, zi și noapte, tocmai pentru ca toți să avem un oraș curat. E păcat să nu ne îngrijim de locul în care trăim cu toții”, a spus directorul Neculai Popa, reprezentantul SC Ecosalubrizare Prest SRL Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.