SPORT

Unul dintre jucătorii de bază și-a prelungit contractul cu Rapid Brodoc

REUȘITĂ… Veste foarte bună pentru fanii echipei Rapid Brodoc. Codruț Anghel, unul dintre cei mai buni jucători în ediția trecută a Ligii 3, și-a prelungit contractul cu echipa pregătită de Romică Dorin.

Mijlocașul Codruț Anghel (29 de ani) a semnat un contract valabil pe un an de zile. Născut la București, în anul 1994, Anghel și-a făcut debutul în fotbal la Sportul Studențesc, iar mai apoi a evoluat pentru Metalul Reșița, Concordia Chiajna 2, Național Sebiș, CS Balotești, Dacia Unirea Brăila, Spartak Varna (Bulgaria), Dunărea Călărași, Înainte Modelu, Jarpens IF (ligile inferioare din Suedia), IFK Ostersund (Suedia) și G. Wyslowice (Polonia). Din luna februarie a acestui an, Anghel s-a transferat la Rapid Brodoc și a pus umărul la salvarea echipei de la retrogradare. Un alt jucător de bază, fundașul Cristian Sonea, și-a prelungit și el contractul cu Rapid Brodoc în urmă cu câteva zile. Deși a avut o ofertă de la CSM Vaslui, Sonea a ales să continue la gruparea „alb-vișinie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button