spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Urzeli, dragoni și hectare de personaje ucise. Marile bătălii care au făcut din „Game of Thrones” serialul urât și iubit de toată lumea

- Advertisement -

Dincolo de hectarele de cadavre ale personajelor sacrificate în drumul către succesul mondial care l-a propulsat în topul show-urilor de televiziune, „Game of Thrones” a devenit unul dintre cele mai populare și scumpe seriale din istorie și pentru că, paradoxal, nu a livrat fanilor fix ce și-au dorit fanii: iată unul dintre motivele pentru care „Urzeala Tronurilor” continuă să rămână o poveste deopotrivă lăudată și hulită, capabilă să lege prietenii aparent imposibile între foști inamici, dar și să dezbine familii aparent unite până acum. Serialul, cu toate sezoanele în format complet, e disponibil în prezent în România pe HBO GO. Iar faptul că în acest an se celebrează 10 ani de la premieră, iar HBO a anunțat deja o continuare (sau un „prequel”, mai precis) reprezintă pretextele ideale pentru ca fanii seriei să-și revizuiască temele, dar și pentru atragerea de noi prozeliți care să se alăture armatei de admiratori ai universului GoT.

Niciunul dintre noi nu a supraviețuit vreunei bătălii din antichitate și nici măcar din Evul Mediu ca să poată spună cu certitudine cum a fost. Ce-i drept, grație documentelor și arhivelor istorice, știm măcar cum s-au desfășurat, cel puțin pe hârtie, marile confruntări armate din trecutul nostru mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Alături de alte mari producții cinematografice, „Urzeala” are meritul de a ne ajuta să putem „vedea” desfășurarea unor astfel evenimente pe cât de fascinante pe atât de nefericite. Dincolo de acoladele frumos desenate ale intrigilor desfășurate pe lungimea a mai multor sezoane, costumele și decorurile impresionante, serialul a fost lăudat şi pentru felul în care a pus în scenă marile bătălii care punctează firul narativ al poveştii.

Aici, fanii seriei vor recunoaşte imediat capcana întinsă: e oarecum absurd să încerci să explici resorturile unei bătălii fictive apelând la tactici reale de luptă. Fix acest nonsens reprezintă şi motivul pentru care fanii adoră exact acest gen de discuţii interminabile: Ce ar fi fost dacă Lannisterii i-ar fi dispus altfel pe mercenarii Companiei de Aur? Dar dacă Snow ar fi avut mai mulţi arcaşi? …https://www.digi24.ro/povestile-schimba-totul/urzeli-dragoni-si-hectare-de-personaje-ucise-marile-batalii-care-au-facut-din-game-of-thrones-serialul-urat-si-iubit-de-toata-lumea-1476671

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.