spot_img
spot_imgspot_img
12 C
Vaslui
20-mai-2024

USL nu va discuta, luni, despre suspendarea preşedintelui

- Advertisement -

Uniunea Social Liberală (USL) nu ia în calcul, în acest moment, demararea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, au declarat, joi, secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, şi cel al Partidului Naţional Liberal (PNL), Radu Stroe.

Cei doi lideri s-au întâlnit, joi, la sediul central al PSD, unde au purtat discuţii cu conducerile filialelor judeţene PSD şi PNL din judeţele Satu Mare şi Alba privind implementarea protocolului USL la nivel teritorial.

În ceea ce priveşte posibilitatea, vehiculată de presă, ca luni USL să ia în discuţie demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Liviu Dragnea a infirmat acest lucru.

„Nu, nu se va discuta luni la USL despre suspendarea preşedintelui”, a spus liderul PSD.

Referindu-se la posibilitatea urgentării depunerii unei moţiuni de cenzură după Congresul UDMR, Liviu Dragnea a spus că o astfel de discuţie va avea loc „la momentul potrivit”.

„Nu mai vreau să discutăm eventualităţi, oportunităţi. Când vom avea convingerea că o moţiune de cenzură are şanse de reuşită, atunci o vom depune”, a conchis secretarul-general al PSD.

Legat de tema discutării, luni, la USL despre suspendarea preşedintelui, secretarul general al PNL, Radu Stroe, a fost la fel de categoric.”Nici vorbă”, a spus Stroe.

Referindu-se la termenul în care va fi depusă moţiunea de cenzură, Stroe a precizat că moţiunea de cenzură se depune până la sfârşitul sesiunii parlamentare. În privinţa discuţiilor cu filialele Satu Mare şi Alba, Radu Stroe a spus că acestea au vizat continuarea implementării protocolului la nivel judeţean.

El a explicat că tranşarea clară a chestiunii listelor comune sau separate se va face după definitivarea legii alegerilor care ar urma să stabilească dacă primarii vor fi aleşi din primul tur sau în urma a două tururi de scrutin.

Radu Stroe a mai spus că nu s-a discutat despre situaţia judeţului Bacău, unde au existat disensiuni între liderii PSD şi PNL, dar a adăugat că ”nu e o problemă”.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.