În județul Botoșani, la granița de nord a României cu Republica Moldova, se află o inedită alternativă la litoralul românesc, mai ales pentru familiile care nu-și permit un sejur la mare. Este vorba despre uriașul lac de acumulare de la Stânca-Costești, considerat de moldoveni „Marea Nordului”.
Căldurile estivale și dorința de distracție fac pe mulți români să-și facă bagajul și să plece la mare, pe litoralul românesc. Aflate pentru unii la celălalt capăt al țării, stațiunile de pe malul Mării Negre nu sunt însă accesibile tuturor, nici financiar, nici ca distanță. De exemplu, pentru moldovenii din nordul extrem al României, litoralul se află la depărtare de peste 600 de kilometri. Costurile cu combustibilul sunt foarte ridicate, la care se adaugă oboseala de pe drum.
Moldovenii au însă o alternativă ieftină și mult mai apropiată, chiar pe malurile Prutului, la granița cu Republica Moldova. Este vorba despre „Marea Nordului“, așa cum a fost poreclit lacul de acumulare de la Stânca Costești. Parte a unei rezervații naturale cu importanță europeană, mai ales prin speciile de păsări prezente, zona lacului de la Stânca este un colț de paradis, cu plaje naturale, valuri și chiar zone cu intrare lină în apă.
Citeste mai multe pe https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/vama-veche-de-pe-prut-alternativa-moldoveneasca-2279647.html