spot_imgspot_img
14.2 C
Vaslui
04-mai-2024

Politistii din dosarul „Albita 1”, la Curtea de Apel ca sã vizioneze un film!

- Advertisement -

SPECTACOL Dosarul de coruptie denumit generic “Albita 1”, în care 47 de oameni ai sistemului sunt acuzati cã luau mitã, iar în functie de banii primiti, efectuau sau nu controalele asupra celor ce tranzitau Vama Albita, continuã în fata judecãtorilor Curtii de Apel Iasi, cu un episod inedit: inculpatii si avocatii au vizionat împreunã cu instanta filmãrile fãcute de anchetatori, în perioada în care erau monitorizati de DNA, fie prin intermediul camerelor video fixe, fie prin intermediul unui ofiter sub acoperire, infiltrat în sistem. Imaginile însã, derulate pe parcursul mai multor ore, au stârnit reactii diverse: dacã unii cred cã ar fi câteva elemente care ar putea proba o parte din acuzele procurorilor, cei mai multi considerã cã înregistrãrile video rãmân irelevante, întrucât “în mare parte nu se vede, concret, nimic, nici sumele, nici chipurile oamenilor”. Ba chiar unii dintre inculpati s-au cam plictisit la “filmul” prezentat de anchetatori, pãrãsind sala, la un moment dat. A revenit în discutie celebrul investigator sub acoperire, Mihai Fotin, care, din pricina incompetentei, nu doar cã nu a reusit sã culeagã probe relevante, cu camera prinsã la nasturii hainei, dar politistii si-au amintit cum acesta s-a îmbãtat într-o searã, deconspirându-se singur si lãudându-se la tovarãsii de pahar cã el este… spion!

Chiar dacã intresantã, în principiu, ideea vizionãrii cu public a filmuletelor în care se vede – mai mult sau mai putin relevant -, cum politistii de frontierã iau mitã de la persoanele care trec Vama, faptul cã imaginile au fost vãzute astfel, spun avocatii, nu a adus argumentul care sã clarifice cazul. În mare parte, continutul filmãrilor era cunoscut si, culmea, tot judecãtorii Curtii de Apel Iasi au spus despre ele, în mod oficial, în data de 27 aprilie 2012 (când s-a decis retrimiterea la DNA a dosarului), cã “imaginile video si înregistrãrile ambientale nu sunt concludente (…) iar procurorii trebuie sã refacã ancheta”. În sala de judecatã plinã cu persoane interesate de dosar, au rulat imaginile captate de celebrul Mihai Fotin, ofiterul sub acoperire trimis de anchetatori în… miezul problemei. Acesta avea o camerã video prinsã de nasturii hainei si stãtea toatã ziua dupã ceilalti colegi, pentru a-i surprinde în momentul în care luau mita. Nu prea a reusit, imaginile fiind putin relevante, în sensul cã nu se vede nici chipul omului pe ele, nici sumele de bani. De aceea, dupã minute în sir de vizionat astfel de secvente, inculpatii au început sã se cam plictiseascã si sã iasã din salã. Vãzând cã nu se pricepe sã culeagã probe, dar auzind si cã Fotin, la un chef cu colegii, le-a spus care este scopul sãu între ei, ofiterul a dispãrut peste noapte de la Vamã. Camerele fixe însã, montate de anchetatori în pereti, ba chiar si în monitoarele calculatoarelor, si-au fãcut mai bine treaba, ele captând unele momente în care politistii iau în pasaport diverse sume de bani. Vizionând imaginile prezentate de anchetatori, multi politisti s-au amuzat vãzând cum filmuletele scot la ivealã amãnunte personale, de la colegi care se cam bârfeau între ei, în micile pauze de cafea. Rãmâne de vãzut ce efecte vor avea în cursul judecãtii toate detaliile prezentate de anchetatori.

Seful ITPF Vaslui, de la acea vreme, Valeriu Bodoga, i-a denuntat la DNA!

De reamintit cã în februarie 2011, într-o actiune de amploare, DNA a descins în Vama Albita, “sãltând” cu mascatii nu mai putin de 47 de politisti de frontierã. Între ei se afla chiar si seful Punctului Albita, Daniel Corban. Acuzatiile erau grave si se refereau la luarea de mitã de la cei care doreau sã treacã Vama fãrã sã mai fie controlati prea riguros. Procurorii au sustinut cã era, de altfel, vorba despre un sistem corupt bine organizat, coordonat chiar de Corban. De asemenea, procurorii au arãtat cã, la fiecare sfârsit de turã, banii adunati din spãgi erau împãrtiti în functie de “munca” fiecãruia, deoarece erau anumiti angajati care nu controlau direct si, prin urmare, ei nu primeau nimic. O parte din bani, au spus anchetatorii, ajungeau la Daniel Corban. Acesta avea “grafice” proprii si stia ce oameni sã punã în locurile-cheie, pentru a fi cât mai productivi. Cum modul concret în care se primeau aceste spãgi era dificil de dovedit, procurorii au dispus montarea de camere video în cabinele politistilor, chiar în locul în care erau puse stampilele pe pasapoarte. Aceste camere de supraveghere, care au înregistrat atât video, cât si audio, au fost montate de lucrãtorii de la serviciile speciale pe data de 5 ianuarie 2011 si au functionat pânã pe 12 ianuarie. Procurorii DNA au spus de fiecare datã cã probele astfel strânse sunt indubitabile, însã, cel putin magistratii ieseni, deja au afirmat, în 2012, cã ele “nu sunt concludente”. De reamintit cã cel care a stat la baza anchetãrii politistilor de frontierã de la Albita a fost chiar seful lor de atunci, Valeriu Bodoga (sef ITPF Vaslui), cel care în noiembrie 2010 a fãcut un denunt la DNA, în care s-a plâns de “coruptia generalizatã de la Albita”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.