15.2 C
Vaslui
30-sept.-2022

Vasile Blaga, Ioan Oltean, Elena Udrea, Gheorghe Flutur, Anca Boagiu şi Romeo Raicu, așteptați cu demisia pentru eșecul PDL

- Advertisement -

Partidul Democrat Liberal se va reuni, joi, pentru a face o analiză a rezultatelor alegerilor locale. Având în vedere că sunt mai puțin de șase luni până la parlamentare, puțin probabil ca PDL să ia decizii radicale.

Potrivit unor surse din acest partid, este posibil ca Elena Udrea să demisioneze de la conducerea organizației de București, după cel mai slab rezultat în acest oraș din anul 2000 până acum.

Diferențe mari între sectoare

Analiștii au criticat atât strategia „non-kombat” a PDL, cât și proasta organizare. Pentru această situație, responsabili sunt Vasile Blaga, care a condus campania electorală și a promis că obține între 20 și 30% din voturi, precum și secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Acesta din urmă pare să se fi concentrat mai mult pe alegerile din Bistrița, însă a pierdut și aici.

USL a câștigat președinția Consiliului Județean (pe care o deținea PDL), precum și orașele Bistrița, Năsăud, Beclean și Sângeorz Băi. În București, Udrea este cea care a identificat foarte târziu un contracandidat pentru Oprescu și l-a susținut pe Prigoană. Principala problemă în Capitală s-ar putea să fi fost eșecul inexplicabil al alianței cu UNPR.

O analiză separată ar trebui făcută pe sectoare, unde s-au înregistrat diferențe relativ mari. La sectorul patru, de exemplu, candidatul PDL, Sulfina Barbu, a obținut doar 8,15%, dar șeful organizației de sector este Romeo Raicu. În schimb, Theodor Paleologu a realizat un surprinzător scor, de aproape 15%, în sectorul 1. La sectorul 2, candidatul PDL s-a situat pe locul trei, cu un scor sub 10%. Președinți ai organizațiilor de sector (asimilați, potrivit statutului PDL cu liderii organizațiilor județene, iar unii sunt și vicepreședințiai partidului) sunt: Vasile Gherasim (sectorul 1), Anca Boagiu (sector 2), Silvian Ionescu (sector 3), Romeo Raicu (sector 4), Ștefan Pirpiliu (sector 5) și Cristian Poteraș (sector 6).

PDL va trebui să analizeze și motivele pentru care, la Suceava, Gheorghe Flutur a pierdut președinția consiliului județean. Flutur a fost unul din principalii beneficiari ai programelor de dezvoltare rurală și nu se poate plânge că nu a avut resurse pentru a-și îndeplini mandatul. PDL ar trebui să se uite și peste activitatea liderilor săi în perioada campaniei, unii, precum Teodor Baconschi, fiind aproape inexistenți.

Puțini câștigători

Emil Boc probabil că și-a salvat funcția de președinte al PDL după victoria de la Cluj. A obținut rezultate bune și Gheorghe Falcă, care a fost reales, va avea majoritate în Consiliul Local și se poate lăuda și cu președinția Consiliului Județean.

Dacă la Ploiești, după renumărarea voturilor, va câștiga candidatul PDL, este salvată și poziția în PDL a Robertei Anastase. Gheorghe Ștefan, Mircea Hava și George Scripcaru au fost realeși și vocea lor va deveni și mai puternică în partid. O surpriză s-ar putea produce la Mehedinți, unde Mihai Stânișoară are șansa de a fi ales președinte al cosniliului județean. Să ne amintim că Stânișoară a fost consilier prezidențial, ministru al Apărării și, în decembrie 2008, era pe lista scurtă a celor care ar fi putut ajunge premier.

www.evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.