spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

CARIERA LUI PAVEL, PE RUTA GRAJDURI – VASLUI

- Advertisement -

VASILE PAVÃL, 33 DE ANI DE MUNCÃ!

ANIVERSARE Pentru primarul Vasluiului, Vasile Pavãl, ieri a fost o zi cu adevãrat specialã. În urmã cu 33 de ani, pe 17 august 1981, actualul primar al orasului venea de la Iasi pentru a-si prelua postul la care fusese repartizat, undeva la întreprinderea de gospodãrire comunalã. Nu credea cã va sta prea mult în Vaslui, un oras care, la prima vedere, când veneai dinspre capitala Moldovei, te izbea cu imaginea unei mlastini si a câtorva case amãrâte, în locul blocurilor si a parcãrilor de acum. Când au trecut 33 de ani de activitate?, se întreabã primarul municipiului resedintã. Cu destule realizãri, cu multã pricepere si pasiune. Edilul Vasluiului este punctual, de 33 de ani, si vine la serviciu la 7.30, asa cum s-a învãtat de la primul loc de muncã. “Am întârziat într-o dimineatã, 10 minute, tocmai mã întorsesem de la o nuntã din Galati. Sefa de la Personal a strâns condica si m-a pus lipsã pe ziua respectivã. Din acea zi, nu am mai întârziat niciodatã la serviciu. Îmi place sã fiu punctual, asta le cer si celor din jurul meu”, spune primarul Pavãl. Ieri, primarul Vasluiului a depãnat amintiri despre orasul care, cu zeci de ani în urmã, era în plinã constructie. Un oras care, în acest moment, se aflã în plinã dezvoltare si transformare, desi unii mai spun si acum cã “Vaslui este un oras în care nu se întâmplã nimic”. Nimic mai neadevãrat, dat fiind cã agenda primarului Pavãl este plinã cu evenimente, pânã cãtre finele lunii octombrie.

Primarul Pavãl îsi aminteste cum a decurs prima sa zi de muncã în Vaslui, mai ales cã fusese repartizat de la Iasi într-un oras despre care nu stia nimic. Era 17 august 1981, când Pavãl a ajuns prima datã în Vaslui, venind cu trenul de la Iasi. Tocmai terminase facultatea si primise repartitie la fostul IJGCL (Întreprinderea Judeteanã de Gospodãrire Comunalã si Locativã, n.r.). “Am traversat peste un pod de lemn si am ajuns la Vaslui, vedeam pentru prima datã acest oras. Mi-a atras atentia un stufãris si niste case vechi, dupã care era gara. Era si un dispensar, am vãzut din tren, scria ceva cu “Primãria Vaslui”, mã gandeam cã acolo este primãria, nu stiam nimic de oras. Am urcat de la garã spre Crucea Gãrii, cum îi spuneau oamenii, si am întrebat cum gãsesc primãria. Mi-a spus un bãrbat sã merg tot înainte, am sã gãsesc primãria la o clãdire mare, în centru. La 8.00, am intrat în Comitetul Judetean de Partid. Primar la Vaslui era un domn Puni, iar viceprimar era dl. Vasile Pruteanu, Dumnezeu sã-l ierte! La poartã era un domn Ogrinj, n-am sã-l uit niciodatã. Zice cãtre mine: “Ce cauti dumneata aici?”. I-am spus cã vin de la Iasi, am repartitie acolo, a pus mâna pe telefon si a coborât cineva. I-am arãtat hârtia, de proaspãt inginer, s-a uitat pe ea si zice: “Dumneata esti la primãrie”. M-a trimis la doamna de la Personal de la primãrie, doamna Chircu, care mi-a spus cã a doua zi mã duc la treabã, la gospodãrire comunalã. Veneam de la Grajduri, acolo aveam casã, acolo era si sotia, deci trebuia sã fac naveta zilnic. Pe la 10.00, am terminat treaba si m-am dus spre garã. Tin minte cã m-am oprit la un restaurant, Moldova, si am mâncat un bors de fasole si o fasole bãtutã, dupã care m-am dus la garã. Pe drum mã tot gândeam: “Oare, cum o sã-mi fac serviciul aici? Cum o sã mã adaptez?”. A fost prima mea zi în Vaslui, orasul de care m-am atasat si pe care îl iubesc de 33 de ani încoace”, este declaratia de credintã a primarului Vasile Pavãl.

Primul serviciu: undeva la Gospodãrire comunalã, la curãtenia orasului

Vasile Pavãl a început munca “de jos”, cum se spune. Un simplu inginer la Gospodãrire comunalã, dar un tânãr ambitios. “La Gospodãrire aveam pe un domn Miclãus, Dumnezeu sã-l ierte! Mai aveam încã 7-8 colegi, din care numai eu aveam studii superioare. Mi-au dat sã mã ocup cu curãtenia prin oras. Cam la douã luni de când am ajuns în Vaslui, într-o dupã-amiazã am pierdut trenul. Ce sã fac singur, aici? Nu cunosteam pe nimeni, nu stiam unde sã mã duc. M-am dus a doua zi la birou, la prim-secretar. Secretara prim-secretarului de la municipiu era doamna Neta Sârbu. Am deschis usa, m-a întrebat pe cine caut si i-am spus cã vreau sã vorbesc cu prim-secretarul orasului, cum se spunea pe aici. Mi-a spus: “Vino pe la 13.00, e la masã acum”. M-am întors la 13.00 si mi-am fãcut curaj, am intrat la dl. Puni. S-a uitat la mine si mi-a spus “Ce doresti dumneata?”. I-am spus cã lucrez la IJGCL, sotia mea e la Textila si fac naveta la Grajduri, ne venea foarte greu. Dl. Puni a cerut sã vinã la dânsul cel care se ocupa de repartitia locuintelor, Vasile Gentimir. A zis: “Te duci cu tovarãsu’ inginer în zona Gãrii, sã-si aleagã un apartament”. Am mers si am ales un apartament cu douã camere. Era bine, eram multumiti. Tin minte cã vreo câteva luni am dormit pe niste covoare aduse de acasã, pânã ce ne-am luat si noi mobilã. Au fost începuturi grele”, mai spune primarul Vasluiului. Pentru cã avea un program lejer si nu stia pe nimeni în oras, actualul primar al Vasluiului a luat o decizie curajoasã. “Am mers la Inspectoratul Scolar si am cerut sã mi se repartizeze o catedrã de desen tehnic si au fost de acord imediat. Asa am ajuns sã predau la scoala 6, aveam 10 ore pe sãptãmânã”, mai spune primarul. Încetul cu încetul, tânãrul inginer Pavãl a început sã cunoascã oamenii Vasluiului si sã-i iubeascã. Din 1982, a fost repartizat la alt serviciu si au apãrut alte responsabilitãti. Patru ani mai târziu, în 1986, s-a eliberat postul de sef la sistematizare, asa cã a mers la concurs si a câstigat. Mii de apartamente din oras au fost fãcute sub supravegherea actualului primar, care se ocupa cu sistematizarea cartierelor Vasluiului. Se muncea de zor, îsi aminteste primarul, care spune cã în jur de 10.000 de apartamente au fost construite numai în perioada în care el coordona sistematizarea.

De la program de apã “cu portia” la apã “la liber”

Poate, una din cele mai importante realizãri din cariera actualului primar din Vaslui este legatã de începuturile în fruntea nou-înfiintatei societãti Goscom, în 1991. “La Vaslui, pânã am ajuns director la Goscom, se dãdea apã cu program, douã-trei ore pe zi. Erau multe, foarte multe probleme, se fãcea o risipã de neînchipuit. Oamenii îsi strângeau apã în cãzi, pe urmã aruncau apa, când dãdeam drumul la retele, nu era normal ce se întâmpla. Asa cã, am decis sã fac tot ce este posibil sã nu mai fie problema asta în Vaslui. Am cerut specialistilor sã gãseascã solutii, sã gãsim surse alternative de alimentare, din Solesti, orice, numai sã nu mai dãm apã cu program. Cu efort, am reusit în timp scurt sã dãm apã non-stop”, mai spune primarul Pavãl. Goscom, societatea pe care Pavãl a condus-o timp de 14 ani, a avut la un moment dat si 1.500 de salariati, fiind aproape ca o uzinã. Multe probleme, cãrora directorul Vasile Pavãl le-a gãsit mereu o solutie. “Mereu mi-a plãcut munca în echipã. Fãrã asta nu se poate face nimic. De 33 de ani, iubesc acest oras, oamenii sãi si încerc sã fac tot ce se poate ca sã le schimb viata. Cred cã orasul s-a schimbat destul de mult, vor fi si alte schimbãri. Mã bucur cã îi simt pe locuitorii orasului alãturi de primãrie, în tot ceea ce facem”, a mai spus primarul Vasile Pavãl.

Cariera unui primar

Conform Wikipedia, “Vasile Pavãl (n. 1956, Heresti, Iasi) este un inginer român. În 1981 a absolvit Facultatea de Constructii Industriale, Civile si Agricole Iasi din cadrul Universitãtii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi, fiind repartizat la primãria municipiului Vaslui, ca sef al serviciului de sistematizare, pânã în anul 1990. În perioada 1991 – 2004 a fost director al societãtii Goscom SA Vaslui, dupã care a ocupat functia de viceprimar, în timpul mandatului primarului Victor Cristea. Din luna iunie 2008, este primar al municipiului Vaslui. La data de 10 iunie 2012 a câstigat un al doilea mandat de primar din partea USL”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.