spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Vasluienii de pe strada Fagului așteaptă șanțurile de aducțiune a apei și pe strada lor! (FOTO)

- Advertisement -

CERERI… În timp ce majoritatea vasluienilor se plâng de gropile și șanțurile din oraș, săpate pentru modernizarea și prelungirea aducțiunii cu apă, cei care locuiesc pe strada Fagului așteaptă șanțurile și pe strada lor. Din păcate, autoritățile locale nu pot spune, cu exactitate, când vor începe lucrările și pe această stradă, chiar dacă vorbim de zeci de familii ce locuiesc în zonă. Pînă acum este cert faptul că Aquavas, filiala Vaslui, nu are capacitatea și nici utilajele necesare efectuării de lucrări, ținând cont de faptul că strada Fagului este pe un drum strategic și are nevoie de o atenție specială.

De mai bine de doi ani, vasluienii s-au arătat nemulțumiți de transformările suferite de străzile orașului odată cu implementarea proiectului de modernizare și prelungire a sistemului de apă și canal. Astfel, au apărut zeci de șanțuri sau gropi și străzi sparte care au îngreunat circulația. În tot acest timp, vasluienii ce locuiesc pe strada Fagului au așteptat ca gropile și șanțurile să ajungă și pe strada lor dar, până acum, nimic nu s-a întâmplat. «Strada Fagului este o zonă cu case și, de-a lungul timpului, au fost construite aici zeci de case. Din păcate, chiar dacă locuim la câțiva pași de oraș, ne lipsește confortul orașului prin faptul că apa și canalizarea nu au ajuns până aici. Am investit în fose sau puțuri și avem doar promisiuni că, în cel mai scurt timp, vom avea și pe strada noastră confortul orașului. Promisiunile le tot auzim de ceva vreme, dar nu am văzut nimic concret și sperăm că autoritățile locale își vor îndrepta atenția și asupra noastră», spun cei care locuiesc pe strada Fagului din municipiul Vaslui. De fapt, această stradă este drumul de legătură dintre municipiul Vaslui și satul Chițoc din comuna Lipovăț, un drum betonat și pus în categoria drumurilor strategice. Astfel, conducerea societății Aquavas, filiala municipiului Vaslui, spune că lucrările de aducțiune a apei și canalizării în acea zonă depășesc capacitatea de lucru a societății. “Vorbim de lucrări specifice pentru aducțiunea de apă și canal la un drum strategic, societatea noastră nu are capacitatea și nici utilajele necesare pentru a efectua astfel de lucrări în regim propriu. De aceea, este necesar un proiect și lucrările scoase la licitație ca o societate de construcții cu capacitatea necesară unor astfel de lucrări să se ocupe”, spune directorul Aquavas Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Str Fagului apartine de UAT Puscasi.Deci ,,Puscasenii,, de pe str Fagului, platesc impozit la Prim. Puscasi ,dar sunt lipsiti total de orce serviciu administrativ teritorial,cum ar fi:transport in comun,scoala/gradinita,cab medical,biserica/cimitir,apa potabila(apropo,apa din acest cartier este infestata cu elemente chimice ,nu se poate consuma),canalizare.Mai pe scurt ,NIMIC.Pe langa toate acestea strada Fagului este drum judetean ,este o strada executata in urma cu 2o de ani,de mantuiala ,cu materiale din ,,nisiparia Rediu,,,si nu este prevazuta cu santuri si rigole .Interesul si investitia UAT Puscasi in acest cartier este 0.Corect ar fi ca acest cartier nou ,situat foarte aproape de Vaslui,care nu are nicio tangenta cu Puscasul ca locatie,sa fie preluat de Primaria Vaslui spre o administrare competenta .

  2. Str Fagului apartrine de UAT Puscasi.Deci ,,Puscasenii,, de pe str Fagului, platesc impozit la Prim. Puscasi ,dar sunt lipsiti total de orce serviciu administrativ teritorial,cum ar fi:transport in comun,scoala/gradinita,cab medical,biserica/cimitir,apa potabila(apropo,apa din acest cartier este infestata cu elemente chimice ,nu se poate consuma),canalizare.Mai pe scurt ,NIMIC.Pe langa toate acestea strada Fagului este drum judetean ,este o strada executata in urma cu 2o de ani,de mantuiala ,cu materiale din ,,nisiparia Rediu,,,si nu este prevazuta cu santuri si rigole .Interesul si investitia UAT Puscasi in acest cartier este 0.Corect ar fi ca acest cartier nou ,situat foarte aproape de Vaslui,care nu are nicio tangenta cu Puscasul ca locatie,sa fie preluat de Primaria Vaslui spre o administrare competenta .

  3. Oooo, aveți multe și mari pretenții dragi concetățeni! Un cartier care s-a conturat ACUM 30 DE ANI, ÎÎÎN OOOORAAAAAȘ, mai exact in apropiere de Liceul Ștefan Pricopiu (drumul către Negrești), nici astăzi nu are încă apa si/sau canalizare !!! Stați la rând cu răbdare. Răbdare pentru încă vreo … cel puțin 20 de ani probabil !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.