spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

„Vasluienii nu au avut un senator care sã-i reprezinte, în ultimii 22 de ani”

- Advertisement -

CANDIDAT Iancu Arcãlianu este candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie pe Colegiul Senat Vaslui. A avut numeroase experiente, atât în mediul privat, cât si în cel de stat, iar acum vrea sã intre în Parlamentul României, din partea ARD, convins cã ar avea ceva de spus acolo si, mai ales, ar avea multe proiecte folositoare zonei, pe care le-ar sustine la Guvern sau la ministere. Nu este un „rãzboinic al luminii”, cum sunt multi politicieni de la noi, care vorbesc mult si fac foarte putin. Stie cã va avea o sarcinã grea, sã lupte cu masinãria de vot a USL, care controleazã întregul colegiu de Senat de la Vaslui, însã are încredere în oameni. Simplii alegãtori, cei care nu vor sã mai asculte de politicienii care nu au fãcut nimic pentru ei pânã acum, ar putea da peste cap planurile celor care le decid viata dintr-un simplu condei în sediile USL din zona Vasluiului. Ar fi sansa lui Iancu Arcãlianu si a Vasluiului pentru a iesi din conul de umbrã în care se aflã orasul si zonele din jur.

Arcãlianu mai are un motiv pentru care a intrat în luptã pentru Senatul României. „Zona Vasluiului, în ultimii 22 de ani, nu a fost reprezentatã în Parlamentul României de oameni de-ai locului, oameni get-beget vasluieni. Drept urmare, vedem cu ochiul liber cã sunt putine realizãri în municipiul si judetul Vaslui, senatorii care au reprezentat acest colegiu nefãcând nimic pentru vasluieni. Am ajuns la coada Europei din cauza aceasta”, explicã aspirantul la Senat. Mai este nemultumit de ceva. De ani de zile, în judetul Vaslui, se tot vorbeste de proiecte importante care nu se mai terminã. Ba chiar unele sunt atât de îndepãrtate de finalizare, încât nimeni nu stie ce se mai petrece cu acele proiecte. „În plan profesional, am tot auzit de proiecte care ar fi trebuit sã rezolve o serie de probleme ale acestui judet, însã vedem cu totii cã nu s-a fãcut mai nimic. Sunt nemultumit, ca si ceilalti vasluieni, de discutiile acestea fãrã sfârsit din jurul gropii de gunoi de la Rosiesti. De aproape zece de ani de zile tot aud de aceastã groapã, dar nimeni nu face nimic, poate doar unii politicieni care fac capital electoral în campanii, dupã care uitã ce au promis. Sunt proiecte majore, cum este cel de reabilitarea infrastructurii de apã-canal în Vaslui si Negresti care bat pasul pe loc. Vedem toti cã nu se face mai nimic”, ne spune Arcãlianu. Dar marea supãrare a acestui om de care vasluienii ar avea mare nevoie este faptul cã tinerii din Vaslui, Negresti sau comunele din jur sunt nevoiti sã plece în lumea largã, pentru cã acolo unde s-au nãscut nu au nicio sansã. „Ar trebui ca tinerilor sã li se dea o sansã, iar cei mai talentati ar trebui sã rãmânã aici, sã fie promovati în posturi cheie în sectorul public sau cel privat. Multi, mult prea multi tineri terminã liceul aici sau o facultate în Iasi, dupã care pleacã în lumea largã pentru cã aici nu au nicio sansã sã se afirme. Sunt vasluian get-beget, mã mândresc cu faptul cã m-am nãscut si format în aceastã zonã si vreau ca si tinerii din acest colegiu sã primeascã o sansã, de aceea dacã voi ajunge în Senat voi cãuta sã pornesc initiative legislative care sã vinã în ajutorul tinerilor”, explicã candidatul ARD.

Nodul gordian al politicienilor din judetul Vaslui? Groapa de la Rosiesti…

Pentru candidatul la Senat de pe Colegiul Vaslui problema majorã a zonei, pe partea de mediu, în ultimii zece ani, a fost realizarea gropii de gunoi ecologice de la Rosiesti. Un proiect cu care cei de la USL în special s-au tot lãudat pentru a face capital electoral în perioadele de campanii. Dar, spre nenorocul vasluienilor, nu s-a fãcut nimic pânã acum. „În 2009, s-a dat o dispozitie pentru a se închide toate gropile de gunoi din judet, dar nu s-a trecut la nivelul urmãtor, care însemna gropi ecologice, asa cum cere Uniunea Europeanã. Toti vasluienii au auzit de aceastã groapã care ar trebui sã se facã la Rosiesti, însã pânã acum nu s-a miscat nimic acolo. As spune cã oamenii au tot fost mintiti cu rea credintã. Dacã voi ajunge în Senat, voi lucra alãturi de administratiile locale la un proiect cu adevãrat realizabil. Este vorba de gropi de gunoi pe cele trei zone importante ale judetului, Vaslui, Bârlad si Husi, ceea ce ar însemna costuri mai mici din toate punctele de vedere, fatã de o groapã de gunoi uriasã, în care sã fie cãrat gunoiul din tot judetul. Sunt convins cã se poate colabora cu autoritãtile locale si judetene pe un astfel de proiect, pentru cã UE acordã fonduri pentru proiect de mediu de asemenea dimensiuni. Un astfel de proiect ar fi acceptat la Bruxelles pentru finantare. Dacã vom face astfel de gropi de gunoi zonale, vor creste si investitiile în aceste zone, pentru cã se va valorifica fierul, plasticul, ceea ce va însemna crearea unor locuri de muncã”, ne spune fostul director de la Apele Române. Ce rol are un senator sau un deputat în astfel de proiecte? „Rolul unui parlamentar este de a contribui la elaborarea acestor proiecte. Un parlamentar stie care sunt pasii care trebuie urmati pentru ca un proiect sã devinã realizabil, poate asigura consultantã tehnicã, stie cum functioneazã mecanismele europene. Poate fi un real ajutor pentru primar, poate fi acea interfatã cu institutiile europene”, explicã Iancu Arcãlianu.

„Am întâlnit vasluieni care nici nu stiu cine sunt parlamentarii care îi reprezintã”

Campania electoralã poate scoate la ivealã lucruri relativ surprinzãtoare. Candidatul ARD pe Colegiul Senat Vaslui spune cã în multe comune omul simplu, tãranul, nici nu stie cine este parlamentarul care îl reprezintã la Bucuresti. „Parlamentarul ar trebui sã aibã contact cu cei pe care-i reprezintã. Ori, am întâlnit multi oameni care mi-au spus cã nu stiu cine este senatorul sau deputatul care îi reprezintã la Bucuresti, ceea ce poate fi un semnal de alarmã pentru toatã clasa politicã. Sunt oameni care, la 22 de ani de la Revolutie, încã spun cã „avem sefii de la Vaslui si sefii de la Bucuresti”. Oameni care merg la vot la parlamentare, dar care au fost atât de manipulati de politicieni încât nu stiu nici mãcar cine le sunt parlamentarii. Ori, lucrul acesta trebuie sã se schimbe. Dacã voi fi votat pentru Senatul României, mã angajez sã deschid trei cabinete parlamentare în cele trei colegii – Vaslui, Negresti si Vaslui rural – unde sã fie personal care sã discute cu toti cetãtenii care vor sã afle ce face parlamentarul lor si unde îsi vor putea spune pãsurile. Mai anunt un lucru, pentru administratia localã si judeteanã: dacã ajung senator, dupã 9 decembrie nu vor mai fi pentru mine primari, viceprimari sau sefi la judet de la PSD, PNL, PDL sau alte partide. Nu. Toti vor fi cetãteni ai judetului Vaslui, alãturi de care mã voi angaja pentru dezvoltarea zonei, cu care voi colabora îndeaproape”, promite Arcãlianu.

Reînfiintarea scolilor de meserii, provocarea viitorului senator de Vaslui

Dacã va ajunge senator pe Colegiul Vaslui, Iancu Arcãlianu are în minte sã ducã la bun sfârsit un proiect ambitios: reînfiintarea scolilor de meserii. „Da, trebuie reînfiintate aceste scoli de meserii, pentru cã multi tineri care terminã cele zece clase nu ajung sã termine si liceul si nu au multe sanse la angajare. Sunt multe meserii la care judetul este deficitar, în constructii, agriculturã, zootehnie. Trebuie sã avem scoli de meserii în care sã pregãtim meserii cerute pe piata judetului Vaslui, pentru cã nu ne imaginãm cã vom face aici scoli de IT sau pentru mecanici auto de înaltã clasã. La Vaslui, avem nevoie de tehnicieni în cultura mare sau micã, viticulturã, pomiculturã, zootehnie, legumiculturã chiar, pentru cã este un sector în plinã dezvoltare. Dezvoltarea calificãrilor pe aceste meserii va însemna cã tinerii îsi vor gãsi mai usor un loc de muncã calificat când vor termina aceste scoli. Nu mai putem face CAP-uri ca înainte de 1989, este clar, însã putem face microferme de 10-15 capete, cu mici unitãti de procesare, iar pentru asta rolul unor tehnicieni formati la scolile de meserii ar fi hotãrâtoare”, mai spune candiatul ARD la Senat Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.