spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
23-apr.-2024

Vasluienii se pot înscrie în Programul Casa Verde timp de trei zile, la finele lunii mai

- Advertisement -
ÎNSCRIERI… Vasluienii se pot înscrie în Programul Casa Verde în ultimele trei zile ale acestei luni, pe 29, 30 și 31 mai.

PREGĂTIRI… În urmă cu doar câteva zile, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a confirmat că Programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru persoane fizice care doresc să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, se va lansa din data de 19 mai (ora 10:00) și va dura până la data de 26 iunie (23:59), interval în care persoanele interesate vor putea depune proiecte în cadrul programului. Vasluienii se pot înscrie în Programul Casa Verde în ultimele trei zile ale acestei luni, pe 29, 30 și 31 mai. După perioada alocată persoanelor fizice, care se va termina pe 26 iunie, vor urma unitățile de cult. Acestea vor putea depune cereri de finanțare pentru a putea beneficia de sprijin financiar în implementarea sistemelor fotovoltaice și a energiei regenerabile.

Au fost stabilite detaliile referitoare la Programul Casa Verde, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, prin care vasluienii pot să își monteze panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, cu subvenție de la stat. Deși locuitorii regiunii Moldovei se vor putea înscrie în program la sfârșitul lunii mai, aceștia vor trebui să înceapă încă de pe acum să lucreze la dosar, pentru că se solicită destul de multe documente. Așadar, potrivit AFM, cei care vor să se înscrie în programul Casa Verde vor trebui să își pregătească cartea de identitate, valabilă la data depunerii cererii; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea (în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren); copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care, adunate, să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmește o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

Județele Moldovei, la sfârșitul lunii mai

Potrivit AFM, doritorii din zona de nord-est a țării, inclusiv cei din județul Vaslui, vor intra în competiția pentru banii statului începând cu data de 29 mai. Pentru regiunea noastră, din care fac parte județele Vaslui, Iași, Bacău, Neamț, Botoșani, Suceava a fost alocată suma totală de 279,4 milioane de lei, a doua cea mai mare sumă la nivel național. Așadar, în zilele de 29 mai, 30 mai și 31 mai, solicitanții trebuie să încarce toate documentele enumerate mai sus în aplicația dedicată programului Casa Verde. Ulterior, după încărcarea tuturor documentelor, solicitanții vor trebui să își aleagă unul dintre instalatorii validați de AFM, iar acest instalator va analiza documentele încărcate de către cei care s-au înscris. Apoi, instalatorii vor fi cei care vor stabili dacă dosarele sunt complete, urmând să decidă dacă vor aproba sau nu cererea solicitanților. La rândul său, AFM va aproba sau respinge solicitanții, în funcție de ce decid instalatorii. Totuși, solicitanții care vor fi respinși vor putea contesta rezultatul. În final, după această perioadă de contestații, se va trece la montarea efectivă a sistemelor de producere a energiei electrice cu panouri solare, după care instalatorii vor primi banii de la AFM. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că, la nivel național, peste 250 de companii specializate în instalarea de panouri fotovoltaice s-au înscris în noua sesiune a programului “Casa Verde Fotovoltaice”.

Fonduri și pentru biserici

Pentru prima dată de când a fost pus în aplicare, programul Casa Verde se va adresa și unităților de cult. Astfel, bisericile pot beneficia și ele de finanțare de la stat pentru montarea de sisteme fotovoltaice. Reprezentanții unităților de cult trebuie, la rândul lor, să pregătească un set de documente: certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea. Bisericile pot depune cererile de înscriere în program după perioada dedicată persoanelor fizice, respectiv în zilele de 27, 28 și 29 iunie. În ceea ce privește lăcașurile de cult, acestea nu sunt împărțite pe zone geografice, ci, în aceste trei zile menționate mai sus, vor depune cererile bisericile din întreaga țară. Bugetul alocat unităților de cult este de 17,5 milioane de lei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.