spot_imgspot_img
spot_img
2 C
Vaslui
09-dec.-2023

Vasluiul are cea mai scăzută incidență a obezității: 20,5 cazuri la suta de mii de locuitori

- Advertisement -

STUDIU… Vasluiul are cea mai scăzută rată a obezității din țară. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate, în județ au fost identificate 20,5 cazuri la suta de mii de locuitori. Alături de Vaslui, rate scăzute mai au județele Ialomița – 22,0%000 locuitori, Arad – 22,2%000 locuitori, Cluj – 34,3%000 locuitori. Județele în care incidența prin obezitate este cea mai crescută  sunt Timiș  – 662,6%000 locuitori, Argeș – 520,7%000 locuitori, Hunedoara – 281,3%000 locuitori, Maramureș – 268,7%000 locuitori. “Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI. Pentru România, obezitatea este cel de al patrulea factor de risc pentru anii de viață pierduți prin dizabilitate (DALY), după hipertensiunea arterială, consumul de tutun și factorii de risc alimentar (consum de sare, acizi grași, băuturi îndulcite, carne roșie și procesată), observându-se o creștere a DALY cu 139 (DALY  – ani pierduți prin dizabilitate)  la 100.000 de persoane între 2009 și 2019”, se arată în studiul Institutului Național de Sănătate.

Luna aceasta, Ministerul Sănătății derulează, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică, desfășoară campania „Ce, cât și cum mănâncă un copil isteț”. În cadrul campaniei sunt prezentate atât rezultatele studiului, cât și sfaturi privind alimentația sănătoasă și echilibrată. “Studiul a relevat o prevalență a supraponderalității în rândul copiilor de școală primară de 16,6% și a obezității de 13,9% (3,7% dintre copii aveau obezitate severă. Îngrijorător este și faptul că prevalența subponderalității severe este de 1,6%. Supraponderalitatea și obezitatea au o prevalență mai mare în rândul băieților decât în rândul fetelor: 32,3% versus 28,7%. Variația între sexe este determinată în cea mai mare parte de procentul crescut al obezității în rândul băieților (16,4% la băieți și 11,3% la fete). Mai mult, obezitatea severă este de aproape 3 ori mai mare în rândul băieților. Prevalența supraponderalității și a obezității crește o dată cu vârsta copilului, ea fiind de 27,3% la copiii de 7-8 ani, de 31,4% la cei de 8-9 ani și de 34,6% la cei de 9-10 ani”, se arată în studiul realizat de Institutul Național de Sănătate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.