SPORT

Vasluiul dă trei jucători la naționala de handbal masculin a României

Demis Grigoraș

LA LOT… Vasluienii Demis Grigoraș, Tudor Buguleț și Dragoș Hanțaru, crescuți la LPS Vaslui, se află într-un stagiu de pregătire cu echipa națională de handbal masculin a României. „Tricolorii” vor susține două partide amicale, în deplasare, cu Muntenegru (2 noiembrie) și Franța (4 noiembrie).

Lotul echipei naționale de handbal masculin al României s-a reunit într-un stagiu de pregătire înaintea participării la Campionatul European din 2024. Pentru această acțiune, selecționerul Xavi Pascual a convocat 22 de jucători, iar printre aceștia se numără și trei handbaliști descoperiți și crescuți la școala de handbal a Vasluiului. Este vorba despre Demis Grigoraș, interul celor de la Benfica Lisabona, Tudor Buguleț, proaspăt transferat la campioana Dinamo București, și Dragoș Hanțaru (inter stânga), revenit în țară la Potaissa Turda, după ce în sezonul precedent a jucat la OIF Arendal, în Norvegia. Deși a fost prezent la ultimele acțiuni ale tricolorilor, interul Gabriel Cumpănici (Minaur Baia Mare) nu a mai fost convocat. Campionatul European de handbal masculin din 2024 se va desfășura în Germania, iar România se va duela cu Croația, Spania și Austria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button