spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Vasluiul nu prea există pe harta politică a lui Geoană

- Advertisement -
FĂRĂ SUSȚINERE… Nu se știe dacă a încercat sau nu, dar, din păcate pentru el, Mircea Geoană nu a găsit mare susținere în județul Vaslui

SLĂBUȚ… Deși Mircea Geoană este cotat cu șanse rezonabile pentru a intra în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, acesta nu are un partid serios care să-l susțină. Așa se face că, în județul Vaslui, partidulețul PRA a depus o listă doar pentru Camera Deputaților, listă care conține un singur candidat…din județul Mureș, cu domiciliul în Mangalia.

Deși înaintea depunerii listelor se vehiculau nume importante care ar fi putut apărea la Vaslui pe listele partidului lui Mircea Geoană, prezența este una de-a dreptul anemică. Astfel, Partidul România în Acțiune are depusă la BEJ Vaslui o listă doar la camera Deputaților. De fapt, este impropriu spus listă pentru că e vorba doar de un singur candidat, un semi-anonim din județul Mureș. Conform informațiilor, acesta este de profesor inginer și a mai candidat în trecut la PMP și UNPR. De menționat că în mediul politic vasluian se vehiculau că pe acea listă ar fi putut apărea nume mult mai importante precum cel al Gabrielei Crețu. Se pare însă, că senatoarea PSD a preferat să rămână fidelă partidului chiar dacă a fost trasă pe linia moartă și nu a mai apărut pe nicio listă de candidați.

Mircea Geoană, susținut de un partid “de buzunar”

Dumitru Borțun, președintele Asociației care îl susține pe Mircea Geoană pentru prezidențiale, a precizat că partidul „România în acțiune” va fi partenerul lui Mircea Geoană în cursa pentru Cotroceni. Micul partid din Prahova este condus de un fost membru PSD, iar pe lista sa pentru parlamentare vor apărea oameni din jurul lui Geoană, au dezvăluit surse politice.„Poate fi partidul pentru candidatul Mircea Geoană. Da, da, poate fi. Noi chiar sperăm că va fi unul dintre susținători. Nu toți oamenii din jurul lui Mircea Geoană se vor regăsi pe lista acestui partid, de pildă, eu nu. Nu voi intra în niciun partid politic. Mișcarea România Renaște rămâne o organizație civică, de care România are nevoie”, a declarat Dumitru Borțun pentru Hotnews.ro, când a fost întrebat dacă partidul „România în acțiune” va fi un partid „pentru Mircea Geoană”.

Viitorul noului partid depinde de intrarea în turul al doilea a lui Mircea Geoană

Surse politice au explicat pentru Hotnews că viitorul parlamentar al noului partid depinde „în proporție foarte mare de intrarea lui Mircea Geoană în turul al doilea de la prezidențiale”. „Fără prezența lui Mircea Geoană în turul al doilea nu are șanse pe 1 decembrie, la parlamentare. Primul tur la prezidențiale este pe 24 noiembrie. Dacă Geoană ajunge în turul al doilea, poate face surpriza cu noul partid”, au afirmat sursele citate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Vasluiul nu a fost pe harta niciunui politician de după revoluție .vasluiul nu a fost nici pe harta politicienilor din vaslui.ce pretenții sa avem de la alții. Vasluiul nu exista pe harta politicienilor de la București din cauza politicienilor de valoare scăzută care reprezintă judetul Vaslui. Cei care ar fi putut face ceva pentru judet nu sunt in politica și nu-i interesează.dar vreau sa le aduc aminte celor care ar fi putut face ceva pentru Vaslui dar nu au făcut-o sunt responsabili de situația prezentă. Din câte știu nepăsare este păcat mare așa că nepăsătorii sunt responsabili pentru starea în care se afla vasluiul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.