spot_img
27.7 C
Vaslui
22-iul.-2024
spot_img

Vasluiul, reprezentat cu cinste la competițiile naționale de minifotbal

- Advertisement -
BUNI… Evoluții bune pentru echipele de minifotbal din județ la Superliga României și Cupa României la minifotbal.

ONORABIL… Inter Traian Vaslui și Ivacec Vaslui, cele mai bune echipe de minifotbal din județ, au lăsat o impresie bună la competițiile naționale din acest an. Campioana județului, Inter Traian, s-a oprit în optimi în Superliga României de la Iași, iar Ivacec Vaslui a ajuns până în sferturi la Cupa României de minifotbal de la Piatra-Neamț.

Inter Traian a fost foarte aproape de calificarea la turneul final al Campionatului Național de minifotbal, fiind eliminată în faza optimilor de finală la Superliga României, competiție care s-a desfășurat la Iași. Cu Vlăduț Mocanu (campion mondial și vicecampion european) și Vlăduț Dudău (campion național la futsal) printre jucătorii de bază, Interul s-a clasat pe locul doi în faza grupelor, după ce a învins Partizan Galați (4-2) și Amigos Team Bistrița (3-1), dar a cedat cu Old Boys București (0-4). În optimi, vasluienii au fost învinși fără drept de apel de Viitorul Grafit Decor Câmpineanca, din județul Vrancea, scor 1-6. Rezultate notabile și pentru vicecampioana Ivacec Vaslui, formație care a ajuns până în sferturi la Piatra-Neamț, la Cupa României la minifotbal. Echipa coordonată de Sebastian Țârțârău și Irinel Postolache a învins Gemina Cluj (2-0) și ACS Holver Țara Bârsei (2-0) și a terminat pe primul loc în faza grupelor. În șaisprezecimi, Ivacec a câștigat cu 5-1 duelul cu ACS Minifotbal Gorj, pentru ca în optimi să treacă de ACS Danubius Drobeta, scor 1-0. Vasluiul a cedat în sferturi, 1-5 cu ACS DJ Râmnicu Vâlcea, la capătul unui joc în care minifotbaliștii noștri au ratat câteva ocazii imense.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.