Vasluiul, văzut prin ochii scriitorului Vasile Ernu: “Orașe precum Vaslui sunt ficații acestei țări”

Vasile Ermu

ALTĂ REALITATE… Prezent, la sfârșitul acestei săptămâni, în municipiul Vaslui, pentru a-și lansa cartea “Sălbaticii copii dingo”, scriitorul Vasile Ernu a fost plăcut impresionat de ceea ce a descoperit în reședința de județ. Parcul Copou, parcul din fața Inspectoratului Județean de Poliție, unde zeci de persoane își exersează mintea, jucând șah, dar și curățenia care se întâlnește până și în cartierele de la marginea orașului, l-au făcut pe oaspetele nostru să-și schimbe părerea despre Vaslui, despre care spune că este un oraș “stigmatizat pe nedrept de media mainstream”.

Înainte să plece, Vasile Ernu a descris scurta experiență pe care a avut-o la Vaslui, pe care o vom reda în rândurile următoare. “La ieșirea din Vaslui spre Bârlad, la intersecția ce duce spre Huși și Vama Albița, o doamna vinde lămâi. Nu fructe, ci copaci. Are mulți. Au și fructe copacii. În depărtare se aud șacalii. E România noastră.Te întrebi: de 30 de ani fac la picior țara asta și oare de ce nu o cunosc? Mereu surprinzătoare. Discut cu oameni competenți să aflu numărul celor vii. Ca în versul faimos: plecat-am nouă din Vaslui și cu sergentul zece. Cifrele sunt amețitoare: a fost sau n-a fost? Ai oameni pe hârtie, nu-i ai în realitate. Unde sunt? Mai ai și câteva zeci de mii de basarabeni – sunt, nu sunt. Temă lungă.

În România cel mai sigur lucru sunt cei morți, cel mai nesiguri sunt cei vii. România nu mai știe să-și ia pulsul, să-și numere oamenii.  Vaslui te uimește prin curățenie – poate cel mai curat oraș din țară. Eu nu mă dau în vânt după curățenia urbană că orașele au o viață mai complicată. Vaslui e un oraș cu o istorie complicată și lovit dur în anii 90. Însă oricine știe ce înseamnă curățenie știe că curățenia ține de întreținere.

Adică orașul are oameni care întrețin această curățenie. De ce menționez asta? Pentru că Vaslui – un oraș stugmatizat pe nedrept. Media și mainstreamul se folosesc facil de etichete – toate relele țării se întâmplă la Vaslui. Țara e ca un corp – multe organe cu funcții diferite. Orașe precum Vaslui sunt ficații acestei țări. Știți ce fac? Curăță toxinele din sânge și dă înapoi organismului sânge curat. Când vă doare capul sau nu va simțiți bine pe la Cluj, Iași sau Timișoara asta e pentru ca ați produs multe toxine și nu face față Vaslui să curățe. Țara are multe orașe Vaslui. Avem nevoie de ficați tari în demența socială pe care o trăim.

Așa că aveți grija de ficații acestei țări . Fără alde Vaslui, fără ficați, corpul moare. Vaslui e cheia sănătății noastre.

La Vaslui se citește – am semnat multe cărți.

Doamna directoare a muzeului mă invită să-mi arate orașul. Pe braț i se vede un tatuaj inteligent. Ambii suntem absolvenți de Iași.  Are mașina mare – să poată cară expozițiile. Dar pasiunea sunt “motoarele” – da, da – motocicletele. E Vaslui – femeile eroice ale tranziției. Știe perfect ce vreau să văd, nu trebuie să explic. Mergem prin toate cartierele mărginașe, mahalale. Pe drum culege o pisica părăsită – asta face zi de zi în timpul liber, are grijă de animalele abandonate.  De ce va povestesc aceste lucruri? Pentru că Vasluiul mediatic și cel real sunt lumi radical diferite. Iar în presă nu aflați despre aceste lucruri.  Un oraș e făcut de oameni nu de clădiri. Orașele mici sunt cele mai reprezentative în acest moment. Ele dau pulsul real al acestei țări – un puls tragic dar plin de speranță: suntem încă vii.

Acesta e mesajul de la Vaslui – ficații încă funcționează. Comerțul în tren duduie. Se vând bine iconițele cu Sfânta Parascheva. 1 leu. În zare se vede Focșani, sunetul trenului e neschimbat. CFR încă trăiește. Mi-am amintit de personalul legendar Maricica. Dar despre asta data viitoare.

Mulțumesc Vaslui – Bârlad – ficații rezistă” 

Cine este Vasile Ernu?

Născut în 1971 la Odesa, Vasile Ernu este absolvent al Facultății de Filosofie (Universitatea “Al.I. Cuza”,Iași, 1996) și al masterului de Filosofie (Universitatea “Babeș-Bolyai”,Cluj , 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff și redactor asociat al revistei Ideea artă-societate. A activat în cadrul: Fundației “Idea” și Fundației “Tranzit”, Editura “Idea” și Editura “Polirom”. În ultimii ani, a ținut rubrici de opinie în: ”România Liberă”, „Adevărul”, „Timpul”, „HotNews”, „Libertatea” , precum și rubrici permanente la revistele culturale „Noua Literatură”, „Suplimentul de Cultură” și „Observator Cultural”. Vasile Ernu este unul din fondatorii și coordonatorii platformei Critic Atac. Despre cartea “Sălbaticii copii dingo”, lansată  de acesta, la Vaslui, profesorul și sociologul Adrian Hatos, de la Universitatea din Oradea spune că “aproape că te face să crezi că doar cei care au traversat destrămarea comunismului în adolescență pot fi atât de nostalgici. Noi, ăștia care aveam 17-20 de ani în 1990 și am trăit live dezintegrarea regimului comunist dar și ulterioara reorganizare, radical traumatizantă, a societății, putem să ne regăsim ușor în experiențele narate de autor”.




3 COMENTARII

  1. Cred ca e plecat cu sorcova, ce e asa de lauda la un județ întreținut financiar de alții ?
    Mai degrabă e organul care le mănâncă ficații altora 😀

LĂSAȚI UN MESAJ