spot_img
17 C
Vaslui
16-iun.-2024
spot_img

Vaticanul se opune schimbării de sex, dar și incriminării homosexualităţii. Cum se poziționează biserica catolică față de teoria de gen

- Advertisement -

Vaticanul şi-a reafirmat luni opoziţia faţă de schimbarea de sex, teoria genului şi maternitatea surogat, precum şi faţă de avort şi eutanasie, la patru luni după ce a sprijinit binecuvântarea pentru cuplurile de acelaşi sex. Biroul doctrinar al Vaticanului (DDF) a publicat documentul „Dignitas infinita” (Demnitate infinită) în urma unei vehemente împotriviri conservatoare, în special în Africa, împotriva documentului său privind problemele LGBT.

Nu există totuşi nicio sugestie că noul text, care descrie ceea ce Biserica percepe ca fiind ameninţări la adresa demnităţii umane, a fost pregătit ca răspuns direct la disputa privind binecuvântările pentru persoanele de acelaşi sex, întrucât a fost elaborat timp de cinci ani. Dar a fost supus unor revizuiri ample în această perioadă, notează Reuters, preluată de News.ro. Papa Francisc a aprobat documentul după ce a cerut ca în el să fie menţionate şi „sărăcia, situaţia migranţilor, violenţa împotriva femeilor, traficul de persoane, războiul şi alte teme”, a precizat într-un comunicat şeful DDF, cardinalul Victor Manuel Fernandez. În document se spune că practica de mamă surogat încalcă demnitatea atât a mamei surogat, cât şi a copilului şi aminteşte că, în ianuarie, Papa Francisc a calificat-o drept „josnică” şi a îndemnat la o interdicţie globală. În ceea ce priveşte teoria genului, documentul Vaticanului spune că „a dori o autodeterminare personală, aşa cum prescrie teoria genului, în afara acestui adevăr fundamental că viaţa umană este un dar, echivalează cu o concesie pentru vechea tentaţie de a se face pe sine Dumnezeu, intrând în competiţie cu adevăratul Dumnezeu al iubirii care este revelat în Evanghelie”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/vaticanul-se-opune-schimbarii-de-sex-dar-si-incriminarii-homosexualitatii-cum-se-pozitioneaza-biserica-catolica-fata-de-teoria-de-gen-2751569

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.