spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Vecini de departe, veniti foarte aproape

- Advertisement -

Cedarea Ardealului de Nord                              

ISTORIE… Poporul maghiar a avut o istorie mult mai aventuroasã si plinã de peripetii decât a altor popoare, maghiarii sau ungurii au cea mai îndepãrtatã origine în tinutul Iocutiei dintre Siberia si Muntii Urali. Face parte din larga familie a unglo-fililor, grupare de popoare, având limbi apropiate. S-au remarcat în mod deosebit finlandezii, estonii si ungurii, popoare care au ajuns în Europa, celelalte fiind asimilate de rusi sau fiind putin numeroase. De exemplu, mordvini, baschiri, terminati etc. Maghiarii s-au deplasat întâi peste Urali, apoi s-au stabilit pe valea fluviului Volga. Între aproximativ anii 600-850, pe valea fluviului amintit mai sus se constituie statul Khazar, cu capitala la Sarkel, cuprinzând mai multe populatii unglo-filice. Cu totul deosebit este faptul cã acest <khazar> au fost singurul popor din lume care a adoptat religia iudaicã (evreiascã). Cât timp a existat acest stat, migratiile dinspre Asia spre Europa au încetat.

Dan RAVARU

Dupã 850, însã, sub loviturile cumanilor si pecenegilor, se destramã statul Khazar si popoarele componente se îndreaptã spre Europa sau spre interiorul viitoarei Rusii. Maghiarii, având, se pare, o clasã superioarã, nobilã, de origine mongolã si alãturându-si alte neamuri unglo-filice, îsi încep drumul spre Europa. Primul lor mare conducãtor a fost ducele Albus, urmat de Arpad. Acum pãtrund în Europa, dupã ce trec din Crimeea, trecerea pe acolo fiind marcatã de o legendã despre un cerb cãlãuzitor, ca zimbrul lui Dragos. Ajung la muntii Carpati, pe care îi depãsesc, spre Europa Centralã, prin jafurile si cruzimile comise, se concentreazã apoi în câmpia Panonicã, acolo unde se aflã si astãzi. Cu 500 de ani înainte, acolo existase un stat al hunilor, de aici unele concluzii, însã, nu a existat niciun fel de legãturi între huni si unguri. În jurul anului 1000, maghiarii trec la cucerirea Transilvaniei, care dureazã zeci de ani. Peste tot li se opune populatia româneascã sau rãmãsite ale altor populatii, care se stabiliserã temporar acolo, cum ar fi unele triburi slave. Odatã cuceritã Transilvania, ea va deveni un principat apartinând Ungariei, fãrã sã facã parte, însã, din statul maghiar. Românii erau organizati pânã la stãpânirea maghiarã în cnezate si voievodate, care au luptat împotriva invadatorilor, numele unor conducãtori rãmânând cunoscute în istorie: Gelu, Glad, Menomorut. În secolele urmãtoare, o parte din nobilii români, acei cnezi si voievozi, au fost maghiarizati, de exemplu, familia Dragos devine Dragffy sau sunt trecute în rândul iobagilor. Totodatã, ungurii care erau constienti de slãbiciunea lor în Transilvania, aduc alte colonii, mai întâi pe Cavalerii Teutoni. Nu se înteleg, însã, cu acestia si îi aduc, începând dupã anul 1150, pe sasi, adicã germani în majoritatea lor din Xaxonia, dar si din alte zone. Urmeazã invazia mongolã în sec. al XIII-lea, apoi reorganizarea maghiarã. Dupã 1435, are loc marea rãscoalã numitã de la Bobâlna. Adâncile frãmântãri sociale de atunci vor genera o împãrtire drasticã a locuitorilor Transilvaniei. Pe de o parte, cei considerati stãpânitori „uniom trium nationum” adicã ungurii, sasii si secuii (unguri originari dintr-o altã populatie numitã kabali). Pe de altã parte, românii (olahi), care desi erau cei mai numerosi, erau considerati în afara legilor, urmând a locui în Transilvania (cât va fi placul stãpânilor).

Românii se vor remarca prin rãscoala cunoscutã sub numele Horea, Closca si Crisan

Dar nici statul maghiar nu a mai durat mult. În 1526, are loc bãtãlia de la Bohacs în care armata maghiarã este zdrobitã, regatul dispare, coroana este refugiatã în Bratislava de astãzi. Turcii vor alcãtui douã pasalâcuri, Timisoara si Buda, iar restul Ungariei va fi ocupat de austrieci. Ungurii se vor mai bate între ei, formând douã grupãri, una sustinutã de austrieci – Labanchi – (Lobont) si Kuruk (Curuci). Din acest moment, putem vorbi de o Transilvanie independentã, nemaiexistând nicio legãturã cu Ungaria. Voievozii de aici, din neamurile Zaponya mai întâi, vor avea strânse legãturi cu domnitorii Munteniei si Moldovei, acestia intervenind adesea schimbându-i uneori de pe tron. Acest statut se mentine pânã în sec. al XVIII-lea, când întreaga Ungarie si vechile ei posesiuni, între care Transilvania, fiind în componenta imperiului habsburgic. Populatia româneascã a rãmas cea mai numeroasã în ciuda tuturor nenorocilor, rãzboaie si rãscoale pe care le-a suportat cel mai mult. O parte din români trec la asa-zisa bisericã unitã, care, pe lângã învãtãturile ortodoxe, practicase unele reguli bisericesti catolice. Astfel, românii s-au remarcat prin conducãtorii lor bisericesti, Inochentie Micu Klain, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, care au fost, totodatã, intelectuali de mare valoare. Pe plan social, românii se vor remarca iar pe plan social prin rãscoala cunoscutã sub numele Horea, Closca si Crisan, dar se vor impune si pe plan politic-intelectual, printr-o serie de lucrãri, în primul rând acel „Supplex libellus valachorum” din care citãm: „sã nu mai fim batjocoriti ca neam de tolerati, admisi, neprimiti între neamuri, numiri injurioase si nevrednice si sã fim asezati în folosirea tuturor drepturilor civile”. Bineînteles cã ungurii vor respinge în totalitate acest memoriu. Românii vor cãuta sã se apropie mai mult de Curtea Imperialã de la Viena, acceptând sã se înroleze în regimentele numite grãnicere, formate pe nationalitãti. Românii au alcãtuit trei regimente de acest fel, cel mai cunoscut fiind cel din Bistrita-Nãsãud în care se folosea numai limba românã, iar pe drapel scria „virtus romana rediviva” (virtutea romanã reînviatã). A rãmas în legendã vitejia lor în luptele purtate cu Napoleon pe teritoriul Italiei. De altfel, într-un raport trimis conducerii de la Paris, Napoleon spune cã pe Podul de la Arcole s-au ciocnit puternic de soldati îmbrãcati în negru (la grãniceri i se mai spuneau si catanele negre), care strigau mereu: „dati, feciori, dati feciori!”. Cuvintele acestor români-ardeleni, prin care se îndemnau la luptã, apar, deci, în rapoartele lui Napoleon.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.