Viata cu rata mai mare decit salariul

Reducerea salariilor de la stat i-a lovit pe toti bugetarii, dar a reprezentat o adevarata catastrofa pentru angajatii Directiei de Asistenta Sociala de la Iasi. Lasati anterior ordonantei fara sporuri si fara indemnizatii, cu leafa apoi redusa cu 25%, angajati cu facultate si masterat au ajuns sa cistige cit un somer. Multi dintre ei au ajuns sa aiba rate mai mari ca salariul. Parintii si chiar bunicii sint sursa de bani pentru supravietuire pina si pentru unii directori din cadrul Directiei.

Scaderea salariilor a determinat un adevarat exod al angajatilor de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. De la inceputul anului si-au dat demisia sau au plecat in concediu fara plata aproximativ 120 din cei 2.800 de angajati si asistenti maternali din Directie. Cei care au ramas incearca sa supravietuiasca cu salarii la limita saraciei.

Angajati cu studii superioare, cu ani de vechime in munca, isi fac bagajele si pleaca fara sa se uite inapoi. Dupa ce a terminat o facultate de profil si chiar un master in domeniu, o tinara de 23 de ani, asistenta sociala in Centrele pentru persoane cu handicap din Hirlau, a ajuns sa ridice in ziua de plata 490 de lei. Deja isi cauta de lucru in alta tara. Multi altii fac acelasi lucru.

Leafa, 490 lei, naveta – 300 lei

Mihaela Sandu are 23 de ani si in 2008 a terminat Facultatea de Asistenta Sociala din Bucuresti
in luna iulie. In luna noiembrie a aceluiasi an a fost angajata pe post de asistent social la Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi, la centrele Revis din Hirlau, centre specializate in ingrijirea persoanelor cu handicap psihic. Tinara a absolvit si cursurile unui master in sociologie la Iasi, insa a continuat sa faca naveta la Hirlau in tot acest timp.

Pina in momentul in care salariile bugetarilor au scazut cu 25%, Mihaela reusea sa se descurce cu banii, ajutata fiind si de parintii sai din Braila. Lucrurile s-au schimbat insa dramatic in momentul in care si-a luat salariul diminuat. “Inainte aveam cam 800 de lei, pentru ca se mai adauga si o indemnizatie pentru hrana si imbracaminte pe care o luau toti angajatii din DGASPC. Dupa ce au taiat salariile am ramas cu 490 de lei in mina. Cum sa ma descurc daca eu dau 300 de lei numai pe naveta pina la Hirlau?”, spune nemultumita Mihaela Sandu.

Desi initial locuia intr-un apartament cu chirie, lipsa banilor a determinat-o sa se mute intr-o alta locuinta care apartine unor rude si unde are mai putine cheltuieli. Chiar si aici insa au fost luni in iarna in care a avut de plata la intretinere 650 de lei. Singura ei salvare vine de la parinti, care continua sa-i trimita lunar bani sa poata rezista.

Tinara este insa ferm hotarita sa schimbe situatia in care se afla. “Nu e deloc usor sa faci ce facem noi. Lucram cu persoane cu handicap, oameni foarte dificili, cu care se colaboreaza greu. Mai fac si naveta, e obositor si stresant. Pentru acest salariu nu merita sa ramin in tara. Am cautat deja locuri de munca in Norvegia si Anglia si acum astept un raspuns de acolo. Daca imi gasesc loc de munca plec fara sa ma uit inapoi, pentru ca in Norvegia cel putin un salariu pentru un asistent social e de macar 1.000 de euro pe luna. Nu ma asteptam la asta cind am dat la facultate. Imi place domeniul in care lucrez, dar daca m-as fi angajat la un magazin probabil cistigam mai mult”, a mai adaugat tinara asistenta sociala.

“Imi place munca mea, insa ar fi mai bine daca as fi si platit”

Daca Mihaela are “avantajul” de a nu avea o familie in intretinere, nu acelasi lucru il poate spune Iulian Lapusneanu, referent in cadrul Serviciului pentru persoane cu handicap din cadrul DGASPC. Iulian are 35 de ani, un salariu de aproximativ 600 de lei, o sotie si doi copii minori de intretinut, de trei si respectiv 12 ani.

Salariul lui pe o luna s-a dus acum doar pe cheltuielile de inceput de an scolar, alte cheltuieli fiind excluse din start. Sotia sa abia a iesit din concediul de crestere a copilului si deocamdata nu a reusit sa-si gaseasca ceva de lucru, astfel ca intreaga familie e nevoita sa se descurce doar cu salariul lui Iulian. “In iarna am dat si cite 400 de lei la intretinere, iar in lunile de vara cite 150 de lei. Avem noroc de parinti care stau aproape de noi si ne mai ajuta. Gradinita cu program prelungit pentru copilul cel mic ne costa cam 300 de lei pe luna. Din fericire, s-au oferit bunicii sa o plateasca, ca altfel nu ne-am fi descurcat”, precizeaza Iulian.

Daca Mihaela are posibilitatea de a o lua de la capat in alta tara cu un salariu mai bun, Iulian nu poate face asta. Tinarul sufera de spondilita anchilopoietica si se afla sub un tratament experimental decontat de Casa Judeteana de Asigurari
de Sanatate, tratament care l-ar costa peste 5.000 de lei lunar, daca ar alege sa plece din tara.

Dependenta de medicamente insa il obliga pe Iulian sa ramina in tara cu salariul de aproximativ 600 de lei. “Eu lucrez cu oamenii aici, si in zilele bune trec pe la mine chiar si 150-200 de persoane. Sint oameni cu handicap sau oameni cu diverse boli
care nu inteleg decit drepturile pe care le au, nu si obligatiile. E dificil de lucrat cu ei. Imi place munca mea, insa ar fi mai bine daca as fi si platit pentru ea”, a adaugat Iulian.

Nici directorii nu se mai descurca

Nu o duc foarte bine in aceasta institutie nici macar cei care au functii de conducere. Unul din acesti angajati cu functie de conducere a ramas in urma cu plata intretinerii pe mai multe luni, adunind datorii de aproape 2.000 de lei tocmai pentru ca nu a mai avut de unde sa plateasca.

In urma diminuarii salariilor, ratele sale la banca au ajuns sa fie mai mari decit salariul. In contextul in care mai are si doi copii minori de intretinut, singura solutie de supravietuire a ramas “sponsorizarea” de la parintii pensionari. “Pentru cei cu familie e foarte greu de plecat din tara. Copiii trebuie sa mearga la scoala, ai o casa de intretinut, sint prea multe lucruri care te tin pe loc. Am facut credit in banca pentru ca am crezut ca traiesc intr-un stat civilizat, insa am fost naiv sa cred ca Romania ofera sanse celor tineri”, a declarat nervos angajatul.

De parca scaderea salariilor cu 25% nu ar fi fost suficienta, angajatii din DGASPC au ramas si fara indemnizatia pentru hrana si imbracaminte pe care o luau pina acum. Conform contractului colectiv de munca, fiecare angajat primea lunar 223 de lei, insa acum au ramas si fara aceasta indemnizatie. “DGASPC se confrunta in ultima perioada cu un numar mare de cereri de demisie sau de incheiere a contractului de munca prin acordul partilor. De asemenea, a crescut si numarul de solicitari pentru concediu fara plata. Daca pe acestea din urma le mai refuzam ca sa ne pastram oamenii, in cazul demisiilor nu avem ce face. Peste 120 de persoane au plecat anul acesta si din cauza blocarii posturilor nici nu putem sa ocupam locurile de munca lasate libere de cei plecati”, a declarat Ioan Ticu, director adjunct in cadrul DGASPC.

Conducerea institutiei se asteapta ca numarul celor plecati sa creasca in perioada urmatoare, avind in vedere faptul ca nu exista sanse sa creasca salariile.
ziaruldeiasi.ro




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ