Viata intr-o casa fara acoperis

DRAMÃ Dorm sub cerul liber si totusi… în casã! Au geamuri si usã, însã acestea nu îi pot apãra nici de frig si nici de vânt! În “camera” lor nu existã pat, ci doar pãmântul rece, peste care au asternut o plapumã veche, cã sã aibã unde dormi! Asa îsi duc viata doi copii, Adina, de 5 ani si George, de 7 ani, alãturi de pãrintii lor. Asa zisa “casã” în care trãiesc îi face pe toti trecãtorii din maginea Husului sã se opreascã si sã priveascã uimiti, cum pot supravietui acesti oameni între cei patru pereti neacoperiti, cu doi copii mici, în frig si ploaie, cu atât mai mult cu cât bãietelul, din aceastã toamnã, este si el… scolar!

TRAGIC Primãria Husi a dat câtorva sute de tineri pânã în 35 de ani, loturi de teren în zona Dric, nu departe de cimitirul “Sfântul Toma”. Aici, spun autoritãtile, va fi, într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, unul din cele mai moderne cartiere ale Husului. Deja au început sã se înalte câteva vile arãtoase. Între ele însã, ca o ironie amarã a sortii, trecãtorii pot zãri un soi de… improvizatie, care, pentru doi copii si pãrintii lor, înseamnã “acasã”, chiar dacã nu au reusit decât sã ridice patru pereti, sã sprijine o usã si un geam în lut si deasupra… cerul liber! Dacã nu ar fi cei doi copii, de 5 si 7 ani, poate cã acest “tablou de familie” nu ar pãrea atât de dramatic. Mai mult, George, de trei zile merge la scoalã! Dacã va ploua, doamna învãtãtoare ar trebui sã stie de pe acum cã elevul ei nu îsi va putea face temele, într-o “casã” fãrã acoperis…

“Ne rugam la Dumnezeu sã nu mai plouã, în timp ce înveleam copii cu celofanul”!

Culmea, chiar dacã nu au nimic de mâncare în aceastã zi, ei nu cer decât câteva materiale de construcutie, pentru a-si face un acoperis. “Stiti, noi nu avem unde sta. Am primit acest pãmânt sI nu am avut încotro, decât sã ne facem noi o casã cum putem. Si am început, dar am putut face cât vedeti. Atât”, spune Victoria. Zilele trecute a plouat tare la Husi, iar ei au dormit aici, dupã ce s-au acoperit cu totii, cu câteva pãturi si folii de plastic. “Ne rugam la Dumnezeu sã nu mai plouã, în timp ce înveleam copii cu celofanul. Eram uzi si noi si copiii. Dacã am avea acoperis la peretii pe care i-am zidit, nimic pe lume nu ne-ar mai trebui. Cã muncim si vom trãi cum vom putea. Dar sã nu ai unde sta, e greu”, plânge mama celor doi copii.

În genunchi, cu caietul pus pe o piesã veche de mobilier, bãietelul îsi fãcea tema pentru a doua zi la scoalã!

LACRIMI Ieri, în “casa” lor era liniste deplinã, pentru cã George avea de scris. În genunchi, cu caietul pus pe o piesã veche de mobilier cãpãtatã din vecini, bãietelul îsi fãcea tema pentru a doua zi la scoalã, pe singurul caiet pe care i l-a putut cumpãra mama lui, în acest început de an scolar. Are emotii si nu spune cum îl cheamã, nici câti ani are. Îsi pleacã însã ochii în pãmânt si aratã pe degete: 7! Victoria plânge si recunoaste cã îi pare rãu cã nu a fost în stare sã îi ia bãiatului mai nimic pentru scoalã. Dar alocatia abia dacã a ajuns sã le ia hranã pentru câteva zile. În simplitatea ei, întelege ce nedreptate îi face astfel acestui copil: “Toti copiii au poate un caiet nou, un creion, un ghiozdan, acolo, ce se poate. Dar eu nu am avut sã îi iau, mititelul de el! Parcã i-ar plãcea la scoalã. Mi-a spus cã vor face liniute. Dar eu nu am nici de pâine, pentru mâine, de unde sã iau si altceva. Adina e micã, fetita are 5 ani. Aici trãim toti. Avem acoperit cu pãturi locul unde dormim si stãm acolo. Nu avem unde în altã parte”, spune femeia, stergându-si ochii plini de lacrimi si amãrãciune. “Eu am 4 clase si întotdeuna am spus cã mãcar copiii mei sã învete carte, sã aibã mãcar o meserie. Sã nu aibã si e viata mea amãrâtã”!

A cerut la Primãrie un ajutor, dar încã nu l-a primit!

DORINTÃ George si Adina îsi privesc mama în tãcere. Femeia îi strânge în brate si îi laudã. “Ei sunt asa de cuminti, nu am ce spune. Copii ascultãtori! Îi mai las si singuri aici, în câmp. Mã mai duc dupã mâncare. Dar tot aici îi gãsesc. Am fost la Primãrie. Am vrut un ajutor pentru acoperis. Am cerut un ajutor de urgentã, dar nu am primit niciun rãspuns. Mãcar Asistenta Socialã, dacã venea sã ne facã o anchetã….Si ne temem cã vin iar ploile. Si apoi iarna! Iar noi de aici nu avem unde pleca. Nu mã întrebati ce vom face, cã nu stiu sã vã zic”, spune femeia, în timp ce îsi strânge copiii lângã ea.




3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ