SPORT

Victorii fără gol primit pentru favorite

LA SCOR… Etapa a 14-a din Liga a 4-a Vaslui a adus puncte pentru ocupantele locurilor fruntașe. Favoritele n-au avut emoții și și-au consolidat pozițiile din clasament. CSM Vaslui, Comstar Vaslui, Flacăra Muntenii de Sus și FC Vulturești sunt cu un picior în play-off-ul competiției.

CSM Vaslui, principala favorită la câștigarea trofeului, s-a impus cu 4-0 în duelul cu Vitis Șuletea, după golurile reușite de Andrei Covăcel (2), Rareș Cucoș și Sebastian Țârțârău. Victorie clară și pentru Flacăra Muntenii de Sus, care a trecut cu 3-0 de Sporting Banca. Au marcat Gabriel Cosovăț (2) și Florin Popa. În urma acestui rezultat, “muntenarii” urcă pe locul trei în clasament, la egalitate de puncte cu FC Vulturești, dar cu un golaveraj mai bun. Comstar Vaslui s-a impus la Vetrișoaia cu scorul de 2-0 și rămâne la 13 puncte în spatele CSM-ului. Într-un alt duel, FC 2007 Gârceni a învins Victoria Muntenii de Jos, scor 2-0, în timp ce duelul dintre Atletic Club Bârlad și Viitorul Văleni a fost amânat.  La finele sezonului regulat, primele patru clasate vor intra în play-off și vor juca între ele, în sistem tur-retur, 6 etape. În play-off se va intra cu punctele acumulate în cele 22 de etape înjumătățite, așa cum se întâmplă în play-off-urile din Liga 1 și Liga 2.

Liga 4, etapa a 14-a:

  • Flacăra Muntenii de Sus – Sporting Banca   3-0 (1-0)
  • Viitorul Vetrișoaia – Comstar Vaslui   0-2 (0-0)
  • FC Gârceni – Victoria Muntenii de Jos   2-1 (1-1)
  • CSM Vaslui – Vitis Șuletea   4-0 (1-0)
  • Atletic Club Bârlad – Viitorul Văleni   (amânat)

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button