spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

VIDEO | Anchetă controversată la Vaslui: o femeie lovită de un vitezoman, scoasă vinovată de polițiști (FOTO)

- Advertisement -
VINOVATĂ… Deși era pieton, polițista de caz i-a comunicat faptul că se face vinovată pentru producerea accidentului, deoarece a parcat mașina pe carosabil, aproape de axul drumului.

DE NEÎNȚELES… A fost lovită de un vitezoman în timp ce se afla într-o parcare de pe strada Libertății din municipiul Vaslui, a stat două luni în spital, perioadă în care a suferit patru intervenții chirurgicale, a rămas cu sechele care cu siguranță o vor marca pentru tot restul vieții, însă polițiștii rutieri care au făcut cercetări la fața locului au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparține. Prin urmare, pe lângă toate traumele prin care a trecut, în momentul externării, oamenii legii au așteptat-o și cu o “felicitare”, și anume suspendarea dreptului de a conduce, asta cu toate că în momentul producerii evenimentului rutier, femeia era pieton și nu la volanul mașinii. Este cazul Gianinei D., o vasluiancă în vârstă de 42 de ani, care în luna martie a acestui an a făcut greșeala să ridice un pachet de la un curier, într-o parcare aflată în apropierea unei intersecții. În momentul cât discuta cu curierul, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Vutcani, a intrat cu mașina în autoutilitara firmei de curierat, care la rândul ei a fost proiectată în autoturismul victimei. Prinsă între cele două mașini, Gianina s-a ales cu piciorul stâng sfârtecat, un traumatism deosebit de grav. A fost ajutată să nu-și piardă cunoștința de agentul Alexandru Mălăncuș și colegul lui, care întâmplător patrulau prin zonă în momentul respectiv. Agentul i-a așezat geaca de polițist sub cap, apoi a bandajat-o cu ajutorul trusei de prim ajutor din mașină. Azi, victima accidentului se uită cu lacrimi în ochi la acele imagini, gândindu-se că a fost la un pas să-și piardă viața. Nu o deranjează că inconștientul acela care se credea pe circuitul de Formula 1 nu a sunat-o nici măcar o singură dată să își ceară scuze cât o deranjează turnura pe care a luat-o cercetarea în dosar.

Vinerea trecută, la aproape opt luni de la producerea accidentului, Gianina a fost audiată pentru prima dată de polițiștii care se ocupă de caz. Unul dintre agenți i-a comunicat că vina producerii accidentului îi aparține pentru că și-ar fi parcat mașina neregulamentar, provocând astfel acel lanț de evenimente nefericite. Redactorii ziarului Vremea Nouă au stat de vorbă cu victima acelui groaznic accident, iar mărturiile ei sunt de-a dreptul cutremurătoare. Azi îl consideră pe Alexandru Mălăncuș un trimis al Divinității pentru că în acel timp cât zăcea căzută la pământ, ignorată de ceilalți șoferi implicați în accident, a început să spună rugăciuni, iar la scurt timp, s-a trezit cu polițistul la capul ei. “Îmi amintesc că în acea zi m-a sunat băiatul de la firma de curierat, că mi-a venit un colet. L-am întrebat unde să ne întâlnim, iar el mi-a dat ca punct de reper strada Libertății. Îmi convenea pentru că pe acolo mă duceam și spre casă. În momentul când am ajuns în locul respectiv, am tras pe dreapta, am băgat mașina în parcare, în ideea să nu deranjez traficul. Dacă nu era parcare acolo, puneau borduri în așa fel încât să nu poată trece mașinile peste. Plus că acolo sunt delimitate acele locuri cu pavele de culoare diferită. Mai mult decât atât, în zona respectivă nu există niciun indicator care să interzică parcarea. Am coborât din mașină, am luat coletul și mi l-am pus în portbagaj. M-am dus la torpedou să caut ceva de tăiat, pentru că am vrut să văd ce era în cutie. Când să mă întorc la portbagaj, am auzit doar o scârțâitură de frână, apoi o bubuitură puterinică. N-am știu ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar că am văzut negru în fața ochilor. M-am trezit culcată pe bordură, iar când am dat să mă ridic, abia atunci am realizat ce am pățit. M-am sprijinit în piciorul dreptul și când am dat să calc în stângul mi-am văzut oasele ieșite. Ele primeau comanda de la femur, dar nu aveam în ce să mă sprijin. Atunci, pe moment, n-am simțit nimic. M-am lăsat ușor pe o parte și rugam pe cei din jur să mă ajute. Strigam “Ajutați-mă, vă rog frumos”, dar nimeni nu a venit la mine, să vadă ce am pățit. Atunci am început să spun rugăciuni, iar după ce am terminat prima rugăciune, Dumnezeu mi l-a trimis pe Alex Mălăncuș. Nu vă mint cu nimic, chiar după prima rugăciune am auzit o sirenă a poliției, apoi m-am trezit cu polițistul la capul meu.”

Probele biologice recoltate cu victima sub anestezie

După producerea accidentului, Gianina a fost transportată la spital și operată de urgență. Spune că despre recoltarea probelor biologice a fost înștiințată de asistentele de la ATI, deoarece polițiștii nu au mai avut răbdare ca pacienta să iasă de sub anestezie.După producerea accidentului, am fost transportată la spital, unde am stat timp de aproape două luni de zile la Terapie Intensivă. Am suferit patru intervenții chirurgicale foarte dificile, de au ajuns medicii, la un moment dat, să pună problema amputării piciorului. Vreau să vă zic că acel accident mi-a schimbat viața cu totul. Dintr-un om sănătos, cu analizele făcute la zi, am ajuns să am hemoglobina 5 la spital, medicii nu știau ce să mai facă să mă salveze. În schimb, domnii polițiști care au cercetat accidentul nici măcar nu au avut bunul simt să aștepte să-mi revin din anestezie. Eu, cum am ajuns la spital am și fost băgată în sala de operație. Probele biologice mi-au fost recoltate fără ca eu să fiu conștientă. În prezent, nu știu ce polițiști au cerut recoltarea de probe în starea în care eram. Am avut noroc de asistente, că polițiștii n-au avut răbdarea să pot deschide și eu ochii, să văd ce mi se întâmplă. Și nu e singura întâmplare mai nefericită pe care am avut-o cu cei care s-au ocupat de caz. După producerea accidentului, polițiștii care au făcut cercetări au luat toate documentele, buletinul meu, actele mașinii, asigurarea, certificatul de înmatriculare, pe care foarte greu mi le-au dat înapoi. Când s-a dus soțul să le ceară, au refuzat, deși buletinul îmi trebuia la spital.

Zero empatie din partea organelor de cercetare

Gianina a aflat că a rămas fără dreptul de a conduce imediat după ce a fost externată și tot atunci a mers la poliție, pentru a depune plângere penală împotriva celor pe care ea îi considera vinovați de producerea accidentului. “M-am dus așa cum am putut, în scaunul cu rotile, cu piciorul în orteză. Acolo, polițiștii de caz au empatizat cu mine, mai degrabă ceilalți se uitau cu milă la mine. Chiar mi-a zis un polițist că e pentru prima dată de când au rampa aia făcută în fața Poliției când urcă pe acolo o persoană în scaun cu rotile. Momentul când am aflat că voi rămâne fără permis a fost un șoc pentru mine. Nu mi-a venit să cred! Am întrebat-o pe domnișoara polițist care se ocupă de caz cum se numesc cei care m-au lovit. M-a întrebat de ce mă interesează? Am martori, inclusiv femeia care împingea căruciorul. Mi-a spus că îmi va la permisul, că voi circula cu dovadă. M-a îndrumat să prelungesc acea dovadă la Parchet. Chiar am vrut să fac asta, dar aveam să aflu că fiind în stare de alertă, acea dovadă se prelungește automat. Acum stau și mă întreb dacă domnișoara polițist nu știa lucrul acesta?”

Vitezomanul nici măcar nu și-a cerut scuze

Vineri, 12 noiembrie, victima accidentului de pe strada Libertății a fost audiată pentru prima dată în dosar. Polițista de caz i-a comunicat faptul că se face vinovată pentru producerea accidentului, deoarece a parcat mașina pe carosabil, aproape de axul drumului. “Eu n-am avut nicio poză de la acel accident, m-am folosit de ce a apărut în presă. Domnișoara polițist mi-a spus vineri ba că mașina mea era parcată în stradă, ba că era depășit axul drumului, însă eu eram pe sensul meu de mers, trasă în parcare. Nu aveam de unde să știu că urma să vină cineva cu viteză foarte mare și va provoca acel accident. Acum, mulțumesc Domnului că sunt în viață, mulțumesc echipei de medici că a făcut tot ce a fost omenește posibil să mă mențină în viață. Mulțumesc și polițiștilor care au ajuns primii la caz, lui Alex Mălăncuș și colegului său. Ambii s-au comportat foarte frumos cu mine în acele momente grele. S-au implicat și m-au ținut conștientă până la sosirea ambulanței. Departe de mine gândul să arăt cu degetul spre cineva anume. Am rămas cu un gust amar că cel care a provocat accidentul nici măcar nu m-a sunat să-și ceară scuze, însă și mai tare mă doare că acum se încearcă să mă scoată pe mine vinovată de cele întâmplate. În Vaslui sunt polițiști care își fac treaba foarte bine, buni profesioniști, dar din păcate sunt foarte puțini”, a mai declarat victima acicdentului rutier de pe strada Libertății. Am solicitat un punct de vedere și din partea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui cu privire la acest caz, însă am fost înștiințați că dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, prin urmare IPJ nu poate comunica nimic cu privire la evenimentul rutier.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Pun pariu ca vitezomanul de 22 de ani ori e fiu de militian ori s-a angajat intre timp in politie!
    Avem parte de o generatie noua de politisti care au metehne de vechi militieni!

  2. Deci tot victima e vinovată!
    Vine un vitezoman, mai-mai s-o omoare și el e scos basma curată, de o incompetentă de polițistă, ajunsă în funcție pe pile, evident!
    Să ne mirăm că-n țara asta ,nu face nimeni vreodată dreptate?

  3. Dacă femeia era pe jos cum adică i a suspendat permisul? Pe ce se bazează miliția? Foarte interesant, ajungem sa mergem pe trotuar și eventual să coboare milițianul sa ceara actele și să mi ia permisul că am mers pe banda de bicicliști care nu se mai vede pe trotuar. Așa am ajuns, felicitări, așa se întâmplă când recrutezi din exterior și eventual cu școală mai subțire…

    • E tare asta :)). Sa nu umblati cu permisul la voi ca daca treceti pe rosu cu bicicleta ati s*pt-o.

  4. Felicitări potitistului Alex Malancus!
    In repetate situații critice s-a comportat exemplar, fiind un model de cum ar trebui sa actioneze un om al legii.
    Felicitari!

  5. Ce sa-i faci. Doar traiesti in Romanica si platesti sclavii sa iti bata joc de tine. Daca erai in Anglia, primeai compensatii de la asigurare pentru toate pierderile, plus o pensioara depinde de caz, fraierul incadrat la „dangerous driving” bannat vreun an, asigurarea de facea rate si multe altele. Nu veti avea o tara ca afara… niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.