spot_img
19.7 C
Vaslui
16-iun.-2024
spot_img

VIDEO | Coșmarul semafoarelor a revenit în atenția vasluienilor!

- Advertisement -

BLOCAJE… Semaforul instalat zilele trecute, pe podul de la intrarea în municipiul Vaslui dinspre Muntenii de Jos, a nemulțumit pe toată lumea: pe șoferi, pe cei care circulă cu mijloacele de transport în comun, dar și pe vasluienii care desfășoară activități economice în zona respectivă. Se lucrează intens la acel pod, dar doar pe timp de zi, de aceea a fost nevoie de instalarea acelui semafor care a îngreunat teribil circulația auto. Atât de mult încât Primăria Vaslui a simțit nevoia să paseze vina unei alte instituții pentru această situație, mai ales că ne află și în plină campanie electorală, iar furia oamenilor nu trebuie direcționată asupra vreunui candidat.

“Dragi vasluieni, întrucât primim din partea dvs. multe interpelări referitoare la lucrările de reabilitare a carosabilului care se efectuează la Podul Cuvas, informăm public asupra faptului că acestea nu sunt derulate de autoritatea publică locală, ci de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, segmentul de drum respectiv fiind în afara ariei teritoriale a UAT Municipiul Vaslui. Regretăm disconfortul creat de aceste lucrări și sperăm și noi, odată cu dvs., că acestea se vor finaliza în cel mai scurt timp și traficul va fi reluat în cele mai bune condiții. Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Însă nu e prima dată când semafoarele scot peri albi vasluienilor. O astfel de situație a mai fost și la IRTA, când semnalizarea trecerii la nivel cu calea ferată s-a blocat mai bine de o oră. Atunci cozile formate s-au întins aproape până în Zona Industrială, din cauză că nicio mașina nu putea intra în oraș.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Patronii vor să facă avere, nu sa meargă lucrarea mai repede. Lucrați după 9 seara până la 7-8 dimineață, dar cum să plătească ei spor de noapte,că nu le ajunge de vacante la Ibiza 😡😡

  2. Sa iei trenul daca vrei sa faci mai putin.. Numai mofturi si pretentiii au unii.. Unii pana acu faceau misto de Vaslui ca are un singur semafor in centru, acu cand au mai fost montate si altele nu le convine unor jmecheri si fac plangere sa le opreasca, VAI de capul lor oameni…

  3. Asa se întâmplă la noi firme de garsonieră fără angajați fără utilaje câștiga licitații de infrastructura și la rândul lor subcontractează sau lucrează cu niște zilieri prost plătiți pe post de sclavi. Vreți angajați plătiți respectați , românii sunt harnici vor sa lucreze dar patronii evazionisti nesimțiți aroganți plini de lovele caută sclăvoi

  4. In alte locuri se rezolva intr-o noapte o astfel de lucrare. La noi se intinde pe multe zile, nimeni nu se gandeste la oamenii care au de traversat orasul asta…la timpul pierdut, la banii dati in plus la combustibil, poluarea din zona cu atatea motoare asteptand pt o chestie care se putea face cand nu e trafic intens…

  5. Lucrarea este pe perimetrul comunei Muntenii de Jos asa că luați-l la întrebări pe primarul de acolo și IPJ sa trimită un echipaj pentru fluidizarea traficului.

  6. La irta domnilor de la vremea Noua a fost o problema de moment nu puteți compara acest incident cu o problema zilnica dar asa e cum spuneți sunt lucrări . Dar de semafoarele instalate în centru și la rugina ce ziceți? Oare cei care au montat semafoare au fost la Iași ? Oare nu ar trebui semafoare și la trecerile de pietoni și în crucea gării pentru fluidizare. Degeaba ai doua semafoare dar traficul este blocat la trecerile de pietoni. Tot ce vine de pe Ana Ipătescu unde se blochează stimați domni din primărie.
    Traficul trebuie să aibă continuitate nu că in politica țopăi dintr-o parte în alta fara sens de circulație.

  7. Era ora 8 cand am ieșit din Vaslui si nu lucra nimeni iar coloana de mașini se intindea de la primăria Munteni de Jos până la Vaslui! Culmea este ca și lucrările la pod și lucrările la varianta au început în an electoral! Penibili! Scoatere de ochi pentru fraieri! Dar…..ca de fiecare dată…ține! Ne meritam soarta! Nu degeaba a pus Ciolacu ca Buzaul nu este în Moldova! Stia de ce!

  8. Se lucreaza intens, pe dracu…
    Dimineata nu era nimeni acolo, care sa lucreze, iar la ora 16.00 erau trei muncitori.
    Un drum de la Barlad catre Vaslui, in acesta dimineata a durat 1 ora si 40 minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.