spot_img
6.9 C
Vaslui
07-dec.-2024
spot_img

VIDEO | Hușenii s-au strâns în numãr mare sã îl susținã pe doctorul Tãtaru. Un miting al bunului-simț, al mâhnirii și al disperãrii: „Doctorul Tãtaru are mâini de aur”

- Advertisement -

SOLIDARI… Luni dupã-amiazã, aproximativ 500 de huseni, dar si de persoane care locuiesc în comunele limitrofe, s-au strâns într-un protest în Piata Tricolorului din Husi, pentru a-si exprima sustinerea fatã de doctorul Tãtaru. Acestea au protestat tãcut, în primã fazã, cu ajutorul unor pancarte fãcute la repezealã, la xerox. Pe acestea era scris „Nu ne luati chirurgul din spitalul Husi”, „Jos labele de pe doctorul nostru”, „Noi credem în doctorul Tãtaru sau Domnule doctor Tãtaru, vã pretuim si vã iubim. Dupã ce au stat în piatã aproximativ 45 de minute, sustinãtorii doctorului Tãtaru au plecat în mars cãtre spitalul local. Coloana lungã, de câteva sute de metri, nu a blocat circulatia, deplasându-se organizat, într-un mars al tãcerii, al frustrãrii si al mâhnirii. Când au ajuns în curtea spitalului, acestia s-au dezlãntuit, strigând din tot sufletul: „Jos Popa, jos Popa” (n.r. Bogdan Popa, managerul spitalului), în antitezã cu „Doctorul Tãtaru are mâini de aur. Husenii cred cã loviturile date în aceastã perioadã doctorului Tãtaru afecteazã si unitatea medicalã. „Se vede de la o postã cã e lucrãturã cu iz politic. L-au sãpat pentru cã era favorit sã redevinã ministru al Sãnãtãtii si probabil deranja niste ape si pe la Bucuresti, dar si pe la Husi. Nelu Tãtaru e singurul din spitalul Husi care meritã sã i se spunã doctor. Sotul meu a fost operat de patru ori la el si acum trãieste doar datoritã acestui profesionist. Dacã pleacã doctorul Tãtaru, vom rãmâne ai nimãnui, nimeni nu ne va mai îngriji asa cum o face el”, ne-a declarat sotia unui fost pacient al medicului. În timp ce husenii îsi exprimau sustinerea fatã de dr. Tãtaru în curtea unitãtii sanitare, managerul Bogdan Popa ar fi sunat la 112, sã reclame politistilor cã linistea spitalului este perturbatã. Probabil acesta ar fi vrut ca toti cei 500 de protestatari sã fie amendati de oamenii legii. Si dacã Popa a apelat la aceastã metodã de intimidare a husenilor, dr. Nelu Tãtaru a adoptat o altã manierã de a interactiona cu acestia, prin intermediul paginii sale de Facebook. Acesta a transmis un mesaj emotionant, asigurându-i pe huseni cã le va rãmâne aproape, la fel cum a fãcut-o si pânã acum. „Nu am fost luat de anchetatori nici din vacantã, nici de la întâlniri obscure sau negocieri politice, ci din spitalul din Husi, acolo unde am rãmas dedicat pacientilor si profesiei mele. Acolo tratez, dorm, mãnânc, plâng, râd si îmi petrec majoritatea timpului de mai bine de 18 ani”, a scris doctorul Tãtaru pe retelele de socializare.

Miting emoționant în Huși, pentru susținerea doctorului Nelu Tãtaru, care, iatã, trãiește un moment de cumpãnã, fiind acuzat cã ia mitã de la bolnavi. Hușenii, așa cum au promis pe rețelele de socializare, s-au strâns în numãr mare în Piața Tricolorului, tãcuți, mâhniți și revoltați. Nu sunt discursuri, nu e un lider care sã îi conducã, ci, pur și simplu, este un protest spontan, în care oamenii își strigã durerea, cã doctorul lor preferat a ajuns sã fie umilit de acei „trãdãtori și oameni de nimic”, așa cum îi numesc ei pe unii din spitalul Huși, care în viziunea lor, i-au fãcut plângeri doctorului Tãtaru. Sunt adunați la prostestul tãcut pacienți cu cancer, operați de Nelu Tãtaru, care au venit aici cu perucã, cu punga dupã ei și care spun cã nu au dat niciun ban medicului lor. Mai mult, aceștia spun cã este vorba despre invidie și nominalizeazã cel puțin doi doctori, care cred ei cã au fost în spatele acestei acțiuni a DNA-ului. Cu toții la unison, dacã stai de vorbã cu ei și îi întrebi, cu toții aratã cu degetul spre managerul spitalului Huși. Sunt convinși cã cei care au afirmat cã Nelu Tãtaru ia șpagã nu sunt pacienții lui, ci oamenii de casã ai managerului, puși în diferite posturi, de femeie de serviciu sau infirmiere. Vom prezenta mãrturiile acestora în imaginile care însoțesc acest articol, fãrã sã le comentãm și fãrã sã îi fi provocat noi sã spunã anumite lucruri. E pur și simplu opinia lor, pe care vor sã și-o exprime în aceste momente. Multora le este fricã cã doctorul Tãtaru va pleca din Huși. Alții se tem cã îi va fi retras dreptul de a practica Medicina și spun cã asta ar fi un dezastru. Sunt și mulți care cred cã Nelu Tãtaru va rãmâne aici și își va continua munca. Interesant este cã toți sunt de pãrere cã rãul cel mare vine de la faptul cã acesta a intrat în politicã și cã a fost unul dintre cei mai buni miniștri ai Sãnãtãții, ceea ce a deranjat pe mulți. Și dacã la Huși, în spital, vorbim de o execuție a colegilor mãrunți și invidioși, ei cred cã maziliera lui Nelu Tãtaru din funcțiile politice, a venit, la fel, de la același tip de oameni, dar de la București.

Mãrturii ale pacienților, care au venit la mitingul de susținere al doctorului Tãtaru

Timid, grupul susținãtorilor lui Nelu Tãtaru s-a strâns așa cum a promis pe Facebook. Au fost mulți, peste 500 de persoane, toți pacienți sau aparținãtori ai celor care au fost salvați de acest doctor. Jandarmii, de asemenea, au fost prezenți la eveniment și au estimat aceeași numãr de participanți. Chiar dacã printre protestatari sunt și colegi de partid ai ministrului Tãtaru, aceștia sunt în numãr foarte mic. Predominã mult bãtrânele, pacientele lui Tãtaru, care au venit sã îl susținã. Bãbuțele sunt impresionate. Când unele dintre ele încearcã sã îi acuze pe procurori sau pe doctorii invidioși din spital ori pe politicienii care i-au venit de hac, celelalte intervin și spun „Nu spune asta, noi suntem aici sã îl susținem pe doctorul Tãtaru. Noi suntem aici sã spunem cã nu am dat mitã. Noi suntem aici sã spunem cã acest doctor este în spital de la 6 dimineața, pânã seara târziu. Și la orice orã l-am sunat, acesta ne-a primit. Și dacã era plecat, venea special pentru noi, sã ne vadã”. Un fost ambulanțier, pensionat, ne-a spus cã este de-a dreptul o blasfemie sã se spunã cã acest doctor lua șpagã. „Am dus atât de mulți pacienți la domnul doctor și credeți-mã cã omul acesta nu ia șpagã, aș fi auzit. Se știe cine l-a reclamat, nu vreau sã dau nume, cã orașul e mic și vreau sã trãiesc în el, dar e revoltãtor”. Altã familie ne-a abordat: „Sunt operatã de domnul doctor din februarie. Uitați, sunt venit aici, am punga dupã mine. Soțul meu, la rându-i, a fost operat de domnul doctor Tãtaru. Am fost de zeci de ori la el și nu mi-a cerut niciodatã mitã. Și eu am fost de fațã, când douã bâtrânele nu aveau curajul sã intre la consultație și spuneau cã nu au bani. Și atunci a ieșit domnul doctor, ne-a vãzut și le-a întrebat ce este cu ele. Și atunci a aflat cã nu aveau curaj sã intre și s-a revoltat. Și le-a spus: unde ați auzit dumneavostrã cã eu vã cer bani?”. Femeia care ne-a mãrturisit acest lucru purta perucã, semn cã boala de care suferea fãcuse ravagii. Știm cã i-a fost greu sã vinã la protest, dar a fãcut-o pentru cã ține la doctorul Tãtaru, a spus ea. 

Susținãtorii lui Tãtaru spuneau cã opozanții lui politicii i-au venit de hac, iar Ciolacu le zâmbea din fundal, de pe un afiș electoral

Cei care au venit sã îl susținã pe Nelu Tãtaru aratã cu degetul spre managerul spitalului Huși, un doctor bãtãuș și neserios, care se bate prin baruri și care a fost pus pe funcție pe criterii poliotice, spun ei. Ca un element de culoare, oamenii s-au strâns în Piața Tricolorului, de jur împrejurului cortului care îl aratî pe Ciolacu zâmbind. E o ironie, pentru cã se știe cã managerul spitalului Huși, un adversar fãțiș al doctorului Tãtaru, este pus de PSD pe funcție, a fost consilier județean PSD și este, în continuare, un membru marcant în organizația PSD Huși.

Dr. Nelu Tãtaru: „Justitia sã îsi facã datoria nu doar în perioada campaniilor electorale”

REACTIE… Ieri, în timp ce husenii ieseau în stradã pentru a-l sustine, dr. Nelu Tãtaru se afla la Bucuresti, unde colegii sãi au decis sã-i ridice imunitatea parlamentarã pentru ca procurorii sã poatã face perchezitii la domiciliul acestuia. Ajuns acasã si uitându-se la numãrul mare de persoane care i-au fost alãturi, dr. Tãtaru a scris pe Facebook urmãtoarea postare: „Sunt profund emotionat de imaginile pe care le-am vãzut, astãzi, în Husi. Pentru ei, pentru pacientii mei, pentru toti cei cu care m-am intersectat de-a lungul timpului, pentru tara mea din care am ales sã nu plec, pentru orasul Husi pe care l-am ales sã îmi fie acasã…sunt medicul care a cãutat sã vindece, sã salveze vieti si care nu a cerut sau a conditionat vreodatã actul medical. Recunostinta a fost vindecarea pacientilor mei, cã au putut pleca pe picioarele lor acasã si zâmbetul pe care îl primesc mereu pe stradã, mai ales în Husi. Nu am fost luat de anchetatori nici din vacantã, nici de la întâlniri obscure sau negocieri politice, ci din spitalul din Husi, acolo unde am rãmas dedicat pacientilor si profesiei mele. Acolo tratez, dorm, mãnânc, plâng, râd si îmi petrec majoritatea timpului de mai bine de 18 ani. Vinovãtia sau nevinovãtia unui om, oricare ar fi acesta, nu cred cã se transeazã online sau la televizor. Mi-as dori din tot sufletul ca în România în care îmi doresc sã rãmânã si sã trãiascã copiii nostri justitia sã îsi facã datoria si sã fie vizibilã întotdeauna, în toate cele 365 de zile ale anului, nu doar în perioada campaniilor electorale. Executati-mã public dacã asa simtiti sau merit, dar nu faceti acelasi lucru cu colegii mei, cu pacientii sau cu familia mea. Sãnãtatea nu ar trebui sã aibã culoare politicã! Va rãmâne crezul meu, indiferent de cât de naiv par.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

118 COMENTARII

  1. Cand va aude omul cu lacrimioare la ochisor vai ce mila imi e de doctorul tataru vaiii .. iesiti in pizda mamii voastre si ziceti ce orori ati vazut in spitalul ala facute de popa daca vreti sa il ajutati pe doctorul tataru. Macar sa scape lumea asta de nenorocit si criminal si denuntator de colegi . Camerele alea nu s-au pus fara acordul boului . Fa bai boule muuuu in fata usii doctorului daca atata poti marsavule!!

  2. Daca tataru e acuzat ca ar fi primit multumire de 45 de ori tu popa bogdan vasile o sa ti se aduca acuzatia ca ai omorat peste 45 de pacienti !! Nenorocitule jeg ordinar si tot tu canalie faci si programezi denunturi !!!

    • Îl doare exact în sula ,bai Anonim chiar nu ai înțeles ca asta nu are conștiința?nu încerca să apelezi la asa ceva ,asta trebuie prins și atât.

      • Cine sa se duca ?? Cazan este cumnatul primarului psd tatarani , focsa este varul doctoritei ivanovici psd … sa isi faca plangeri fratii de partid intre ei? Cum dracu ?? Exista deshumari exista martori …

          • Pai sa nu se mai uite la partid! Sa vina maine si sa faca plangere penala pentru omor la politie colegiu medicilor etc cine dracu nu ii lasa?? Sa ceara foile de observatii ale oamenilor respectivi si sa inceapa anchetele ce dracu asa greu?? Daca nu e partidul in spate poate oamenii aveau de impartit vreo mostenire

        • Dar nu pricep cum dracu Popa l-a operat pe Herghelegiu ,ala a făcut complicații, a ajuns la Iași și acum sunt prieteni ,bai explica dacă poți, eu nu pricep.

          • Fura impreuna !! Cine veghea sa nu iasa la suprafata spagile fostei directoare lucia rotaru?? Varu herghelegiu… de la dga !!

          • E un oraș mic ,un spital mic ,cati sa se hrănească din șpăgi?ca e și Popa și Ciupilan ,vad ca și doctorii ,Herghelegiu e la pensie acum ,ii mai rămân și lui?întreb și eu ca prostul.

          • Nu s-au făcut! Asta ziceam sa vina familiile sa ceara ..sa faca plangere penala pentru omor si plangere la colegiul medicilor. Cazan este primul caz din istoria medicinei romanesti care a murit cu amputatie in 7 zile … pacient amputat . Si ce daca a ars repede doamna golstain la crematoriul ei ascuzator de cacaturile malpraxisului lui popa?? Exista medicii cu care handicapatul a fost in sala , colegii lui , si care urlau l-a omorat prostul ..asta moare ..sa ii intrebe ..

  3. Da pe ciapa andreea neuroloaga care a angajat dupa dictarea lui popa atatia si atatea gen brancardierul cristi , si fata de care limbricul asta handicapat de popa are datoria morala de a o proteja , datorie interpretata prin aceea ca doamnei ciapa i se baga banii in buzunar fara jena sub camera de filmare a spitalului ca doar asa am vazut-o eu , de ce nu i se numara ouale la dna?? Si numai celor incomozi se numara?? Inca mai credeti ca nu este facatura handicapatului astuia??

  4. Dar pe nevasta lui butiuc, luana, care venea cu pantalonii rupti in cur la contravizita( nu de saraca ci de nespalata) si dadea rest la babe din plic nu a monitorizat-o dna-ul?? Ea era empatica daca era baba si dadea un milion jumate ii dadea babei 50 lei inapoi .. probabil de cursa!! Fira-ti ai dracu cu rasa voastra de handicapati si rasuri ordinare!! Acum ii cheama la birlad sa ii jupoaie acolo !!

  5. Cum pula mea bai stau ca boul si ma gandesc hai daca iti cere doctorul bani stii coaie eu nu te operez azi. Du te acasa si pregateste-te si ti face cu ochiul asa..sau bai acesta stii ma doare bisturiul imi trebuie coco sa imi treaca ..bun tu disperat te duci la dna la politie bai mor asta ma omoara luindu-mi dreptul meu la ingrijiri medicale săriți!! Dar nu frate nuuuu! Omul e rezolvat e bine traieste etc si deodata zice fa nevasta sa imi bag pula te simti bine??? Da barbate ! Pai de ce ? Ia sa ma duc eu sa denunt la dna . Si se duce ala si zice coaie n-a cerut stii i am dat eu ca boul asa si acum imi pare rau .. CAT DE PROST SA FII SA CREZI CA ASA S-A INTAMPLAT ??? POPA ..CAPABIL DE ORICE A PUS ANUME CUNOSCUT SAU PLATIT IA DU-TE BAI SI TRATEAZA-TE ITI DAU EU NU TE LASI PANA NU II BAGI UNDE TI-AM ZIS VII ACASA FACI DENUNTUL!! La spitalul husi era o spagara ordinara pe nume rotaru livia care nu iesea din cabinet decat sa se pise fara bani .. ei, acestei spagare pentru ca da, ea conditiona actul medical, imi dai fac nu-mi dai pup, daca nu ii dadea omul trebuia sa ii dea chirurgul ori din spaga personala ori din salar ca altfel sugea fix cucul!! Ei, practica cu trimisul bolnavului cu banii lui din alte spagi catre rotaru livia o facea exact popa bogdan !! Asa ca mars handicapatule despre ce vorbim aicea???

    • Bai l-ati subestimat pe handicapat ,când spui psihopat trebuie sa știi ca este capabil de absolut orice sa te strivească,puteți sa înțelegeți ca asta este psihopat?nu are frica ,conștiința,nimic ,asta doar se folosește de oameni, ca e Ciupilan ,Buzatu ,Herghelegiu,ii păstrează doar cât ii sunt de folos și manipulează, ca e Coțan,ca e Angela ,ca e masa sau tasu ,nu contează.Nu as vrea sa fiu în locul celor din spital.L-au lăsat sa zburde și asta nu se oprește ușor, singura satisfacție a lui este doar când își bate joc.Prindeti-l cu ceva ,dacă nu va meritați soarta.

  6. Popa a deschis cutia pandorei prin mizeria asta facuta doctorului tataru ( se poate dovedi printr-o simpla inregistrare ca popa la o betie a povestit absolut tot) dar nu s-a gandit niciodata ca totul se va intoarce impotriva lui si a lui ciupilan ca un bumerang. Achizitii ilegale , spagi la angajare , medici respinsi deoarece nu au cotizat cei 15 mii euro.. daca doctorul tataru a fost monitorizat audio -video in cabinetul lui a fost si un denunt cu autodenunt legat de angajarea in chirurgie pe postul de asistenta sefa a Mădălinei numita si zece mii de euro !! Popa, e lunga a lui todirica baiete!! Lunga tare de tot !!

    • Bai ,a mai zis cineva odată ca Popa a instalat camere și ca o încurcă, ca e ilegal ,ați văzut acum pt ce?deci se știa ca sunt camere ,ați mâncat cacat ca știți ce face Popa și asa mai departe ,doar ați mâncat cacat,nu ați fost în stare sa îl prindeți niciodată, va întreb de ce mâncați cacat acum?Popa aici moare la Husi cât va mai fi Ciupi și gașca lui de golani.Daca a povestit cine l-a înregistrat?bunica?asa ca degeaba vorbiți, doar vorbiți și atât.

      • Achizitie directa luna decembrie spy cam !!! Toti doctorii au cacaturile lui popa prin cabinete!! Faceti liste handicapatilor sa va spioneze popa!! Informatia este certificata direct din biroul achizitii de la o angajata care si-a dat demisia spunand ca ea nu mai poate face asa ceva!!

        • Ați belit-o ,Popa va fi zeul suprem la spital la Husi ,el este și prin primărie,nu ați văzut cum da comenzi pe acolo ha ha ha…sunteți prosti stați pe burta.

        • Denuntatorii pulii mari martori care se jura ca au dat cu bani in stanga si in dreapta sunt pusi sa scrie dupa dictare de catre popa bogdan vasile !! De ce pana sa fie limbricul asta prost managerul pizdei masii nu a existat asa ceva la husi?? Sau invers de ce cotae care a pensionat contra cost jumate din husi si tot jumate din husi stie ca se iubeste cu nespalatul asta nu are denunturi si tataru are ??? Adica numai incomozii pentru popa iau oua?? Sau cum puisor?? Sa se ia pensionarii lui cotae sa fie intrebati ?? Penthausurile lui ficasa de la bucale cu ce pizdulicea masii s-au cumpărat?? Handicapatul dracului !!

  7. Sa mearga DNA in primaria Husi sa vada cum ia spaga Ailenei de la urbanism si toti ceilalti vechi
    Spaga se ia pt orice si apoi se duc seara acasa la primar si impart frateste

    • Radiologia e plina de domnisoare cu bot de rata trecute prin mana lui popa si a primarului. Ultima achizitie vindea pitici de gradina in piata si asa zisul ei examen a fost atat de la vedere spaguit incat doctorul radiolog sef a refuzat sa asiste la asa ceva. Lucrurile se fac fara perdea dar se pare ca DNA cauta oul lui tataru in loc de miile de euro ale lui popa!

      • Întreb, de ce nu ați făcut ceva sa îl prindeți?întreb și eu ca prostul ,degeaba vorbești și e mai revoltător sa spui ,sa stați ca niște fraieri toți în spitalul ala și sa tolerați, habar nu aveți sa fiți uniți

      • Hai lasă, fosila de Ciupilan doar dacă ia Viagra iar celuilalt doar la destrăbălare se mai razvrateste câte un hormon ,vai de capul lor de grețosi

  8. Hușul are mai mult de o 100 de locuitori deci nu au ieșit hușenii. Au ieșit niște pupincuriști și câteva babe retardate cică sa-l susțină, să susțină ce ? Sa-si doneze pensiile și salariile lui Tătaru , oare vor ?

  9. Când se face un flagrant și la DGASPC deoarece acolo se dau șpăgi pentru angajare, se deturnează banii de la buget iar beneficiarii mor de foame? Cazul Tătaru este un mizilic pe lângă furaciunea de acolo!

  10. Ba prostovanilor voi credeti ca si-a facut omul casa cu 100 sau 200 lei luate de la cate cineva care i-a dat o atentie ? pai omul din indemnizatia de parlamentar si salariul de doctor ridica peste 70 000 ron lunar ! pai atentiile alea erau bani de alune !

  11. Actiunea de ieri seamana mai mult cu un priveghi la catafalcul politicianului PNL prins cu mata in sac! Pardon cu spaga in birou. Au lipsit portretul celui care va pleca din Parlament catre o lume mai buna (spitalul din Husi), coroanele si jerbele de flori si corul bocitoarelor PNL (prezente dar mai la dos): Olio Frei, Kren Tescu, Lionel Tacutu, Domnu Goe, Morin Dinciuna, Cudor Tostel, Badnana Aunescu, Bergiu Sunescu,

    • Și ce a fost pana ieri seamănă a o poveste cum un golan ca Popa s-a instalat la Husi dandu-se stăpân pe spital care din momentul când i-a instalat camere în birou la Tătaru a încetat sa mai ia șpagă sa para ca el e cinstit ,dar ia din alte direcții,cum tot acest golan circula prin primărie ca la el acasă, dandu-se mai primar ca Ciupilan ,manipulandu-i pana și rudele…lingand ca să mai poată fi lăsat în funcție încă un mandat .Sa spunem ca Tătaru nu a fost corect ,ok ,dar nici pe departe nu este Popa sau Ciupilan.Daca e sa fim corecți sa fim cu toată lumea ,nu în funcție de culoarea politica .

  12. Nu doresc să iau apărarea nimănui, însă este important de subliniat că, indiferent de valoare, mita rămâne mită. Cu toate acestea, medicul Tătaru a susținut că actul medical nu a fost condiționat de aceste favoruri, pe care, personal, le consider un mizilic în comparație cu șpăgile pe care le primesc alții.

    Vorbim despre un caz real, într-un spital universitar din Iași, unde viața unei persoane dragi depindea de decizia unui medic, care în final a salvat-o, dar nu înainte de a primi 2.000 de euro. Nu cred că DNA-ul a terminat cu toți interlopii și borfașii pentru a ajunge să îl investigheze pe Tătaru, care a acceptat găini, ouă sau sume mici de bani, de 100-200 de lei, de la pacienți.

    Având în vedere că suntem în plină campanie electorală, totul pare mai degrabă o manevră politică.

    • Trebuie sa fii orb să nu-ti dai seama că este o manevră politică sau mama măsii
      Dar pe mine nu mă deranjează, nici că e mare nici că e mică, să se dea in gat la maxim
      Mă deranjează însă că mai niciodată nu se finalizează nimic, mereu rămâne in coadă de peste, vai au muncit, ce au muncit ?

    • Ei da!ai auzit și tu de Sergiu Nicolăescu!sa știi ca sunt și mai mulți prosti din ăștia care îl apreciază pe Tătaru și la fel de mulți care spun :directorul e protejat de Ciupi și golan.

  13. protestatarii erau rude ale unor asistente , asistente si o adunatura de babe senile si daca nu va vine a crede mariti fotografiile si veti vedea cu ochii vostri .nu am vazut nici un protest pt vanzarea hotelului pe sub mana , pt proiectul soselei de centura sau alte marsavii si „afaceri ” ale politicienilor vechi si noi

  14. Măgarul zice că n-a pus mâna pe bani… O fi fost atenționat, dar de numărat i-a tot numărat. Viloiul ăla cu ce a fost făcut ? Luxul…cu ce. E clar are venituri de speriat, și tot prostul îl apără la îndemnul cașcavaliștilor care-i suflă undeva…
    Jigodia va scăpa, pentru motivul că „n-are flagrant”. Știe el ce știe, aprobarea parlamentului de luni e floarea de mucegai pe butoiul cu varză stricată. La câte găini jumulite gata a consumat, la câți bani a luat (ce spune DNA e o câtime), Tătaru de pe butoi: n-am pus mâna pe bani ! Fariseul !
    Doctorul e cu banii politicianul a distrus PNL.
    Să mai stea când acasă când pe undeva !

  15. Lăsați organele competente să își facă treaba și atunci o să vedeți multe .Adevarata față a lui Tataru care va vindea măști în pandemie cu 15 lei .De ce nu se putea da bon fiscal dacă era legal?Sa dați salariul de deputat înapoi ca l-ați luat degeaba din banii publici dacă susțineți ca stăteați atâtea ore în spital ,ca doar nu sunteți un duh să fiți în 2 locuri în același timp.

  16. Aș vrea să văd un politician de la noi,deputat sau senator care se leagă de usa ministrului transporturilor si nu pleacă de acolo până nu se rezolvă problema centurii de la Huși.

  17. Pentru că nu avem șosea de centură construită de atâția ani ,din cauza politicienilor noștri din județ inclusiv și Tataru de la revoluție până în prezent,nu ieșim în stradă , pentru imbuibatul ăsta ați ieșit.Avem vamă de la Albița pe unde tranzitează tot traficul greu prin acest oraș pe care l-au distrus,acum și cu războiul din Ucraina,este un dezastru în oraș.Sa blocăm șoseaua să vedem ce se întâmplă?Poate că in ceasul al doisprezecelea ii vom forța sa facă ceva cu șoseaua de centură.Am avut și avem in continuare numai politicieni slabi si hoți,de-asta nu va trece nici o autostrada prin zona asta.

    • Ce nu intelegi voi , e ca oamenii au iesit in strada pt dr Tataru ,nu din considerente politice , nemultumiti si revoltati ca i-ati pus in spate ceea ce tocmai nu a facut, nu a conditionat pe nimeni ,ba fratilor ,chiar nu se intelege?au voie oamenii astia prosti , saraci si inculti , sa se exprime si ei? ca tot ei l-au votat pe Ciupilan.

      • … nu a conditionat, dar a primit… deci unde-i lege nu-i tocmeala
        Art. 289 Luarea de mită
        (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
        pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor
        astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
        îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea
        unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
        interzicerea exercitării dreptului

        • Ba Vasile ,spune-mi și mie de ce în scoli se cumpără atenții la cadre didactice ,altele vor bani în plic ,cati medici nu au luat bani?ba te asigur ca toți,absolut toți,te întreb de ce tocmai el?

          • El îndatorirea si-o făcuse și omul dacă a dat ,a dat în semn de mulțumire, gandeste-te numai,s-a comportat bine cu toți oamenii dar Popa a primit fără sa aibă măcar atenția concentrata pe pacient ,era un fel altul la rand ca oile la muls ,nu e drept !Poți sa pricepi ca nu e drept?

  18. Blocați comentariile …sa nu mai scrie toate javrele hoațe de psd-isti …ciuparlan cu toate neamurile împotriva unui OM de nota 10 cum este doctorul Tătaru..

    Căci….unde nu ajungi, zici ca pute…
    Ciuparlan & company…cale libera la făcut afaceri cum vreți, după bunul plac ..

  19. Chiar că are mâini de aur! Leșină găina când pune mâna pe ea! Gloata asta nu a mai încăput la Paraschiva? Că și acolo e plin de-alde ăștia cu creierul neted. Cum să susții un nemernic??? Vai de mama voastră…

  20. Măi curșeni măi…
    V-o ajuns cuțitul la os???
    Păi nu voi l-ați votat pe ceapulan?? Nu voi ați aprobat o clică mafiotă să vă conducă târgul??
    Hai luaț… luaț…

  21. Hușenii ăștia ar cam trebuie sa mai scoată capu” dintre dealurile alea , că nu li se mai coace mintea , mai ieșiți și voi la Oraș , păcat de Doctorul Tătaru …dar politicianul Tătaru a fost 0 pentru cetățeni totul pentru el și pentru ai lui, și ceva îmi spune că asta e doar începutul ….pentru el și pentru cei de langa el ..asa că Timo pregătește-te pixurile

  22. Bravo!
    Când acest cioclu al pandemiei voia sa ne oblige sa vaccinam copii,când era un fervent sustinator al închiderii bisericilor și cimitirelor din cauza virusului atunci nu era Doctor?
    Dar când trimitea la cimitir decedați în sac de plastic însoțiți de jandarmi nu era medic/ roman/ ortodox?
    Rușine trădătorilor!

    • Corect, oamenii nu au uitat când a executat ordine ca un slugarnic în plandemie, se pare că în viață fie roata cât de pătrată tot se întoarce.

      • Da am fost obligați,ne-am îngropat părinții în saci de plastic după o viață de muncă.Macar tăceți naibii din gură .Că dacă am iesi cei toți cei care i -am dat șpagă și sper să prindă curaj cat mai mulți atunci să vedeți voi miting.Au murit mulți de cancer ,de alte boli dar nu atunci mureau toți de COVID.

  23. Parșivi mai sunteti 😛 , speriați lumea cu minciuni ca i se ia dreptul de a profesa când maxima pedeapsa e datul afara, ca doar nu e malpraxis sa își piardă dreptul de a profesa
    Sa fi fost angajat la un spital privat zbura din prima zi, ca acolo nu e cu sa vina DNA si peste 10 ani de procese iese la pensie sau primește o mustrare părintească, te da afara patronul, oricât de bun ai fi căcaturile astea astea mizere strica reputația afacerii

  24. Măi nesimțiților îl apărați pe unul care are salariul de zece ori mai mare ca pensionarii care i-au dat bani ca pacienți plus ca ia alt salariu de sute de milioane ca parlamentar. Cum este el medic când trebuie sa fie zilnic în plenul parlamentului ? El încasează două salarii dar merge doar la unul dintre locurile de munca și ar trebui să ia doar jumătate din salariu de la Parlament și spital că doar nu are o clonă sau se teleporteaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.